luni, 21 noiembrie 2016

FERICIREA, RELATIVĂ SAU UTOPIE ?









A.     Ce o fi fericirea ?
     De multe ori stăm și medită, ce este fericirea ? Mai există fericire ? A fost vreodată fericire pe pământ ? Cine este cel mai fericit om de pe planetă ? și tot așa „fericirea” naște mii de întrebări.
   Dacă am întreba oamenii de pe pământ, din diferite țări, continente, diferite pături sociale și culturale,  de vârste diferite cu principii sau fără, vom auzi, milioane de definiții ale fericirii. Mulți dintre oameni cred că bogăția aduce fericire și de aceea, mulți dintre noi, râvnim la avuție și bani. Nu este un lucru rău să fii bogat, dar să nu cazi în latura extremă, de a-ți lipi inima de arginți, pentru că bogăția îi transformă pe unii robi ai banului și nu mai sunt fericiți cu pretinde săracul invidios. Dacă vom întreba un om bogat dacă este fericit, vom auzi răspunsuri diferite de genul „sunt fericit, dar sunt alții și mai bogați” sau „nu sunt chiar așa bogat cum credeți voi, și nici fericit pentru că nu-mi ajung banii să-mi cumpăr un iacht la care râvnesc de mult”. Antipodul bogatului, este săracul, care de multe ori îl invidiază pe bogat, zicând că de-ar avea doar zece procente din averea bogatului, el ar fi fericit.
  Unii oamnei ar răspunde că sunt fericiți, pentru că au copii, dar și această fericire este efemeră, copiii cresc și pot crea probleme părinților, astfel făcându-i să uite clipa fericirii și de vremea când i-au născut; sau unii dintre copii, pot părăsi lumea aceasta înaintea părinților, întristând astfel familia și iarăși fericirea nașterii de copii, este dată uitării. Revenind la bogat, cu toții cunoaștem cazuri sau am văzut, familii sărace cu mulți copii și familii de bogați fără copii, astfel având fiecare „bogăția” lor, și fericirea pe măsura, pentru că săracul râvnește la bogăție și cel destoinic, ar da toată averea pentru un singur copil.
 Alții sunt „fericiți” pentru că au ce mânca, bețivul este „fericit” pentru că are ce bea, desfrânatul pentru poftele lui iar leneșul pentru trândăvia lui, toți laolaltă întrebați, fiecare este fericit în felul lui.
În realitate, fericirea este greu de înțeles și are caracter efemer. Un om suferind la pat, ar fi fericit să poată merge, să se plimbe în natură pe picioarele lui, fără a fi povară pentru alții. Interesant este, că acest bolnav după vindecarea și ridicarea din patul său, se bucură o zi sau o lună sau mai mult, dă slavă lui Dumnezeu, dar intensitatea fericirii scade până la uitare, iar peste ani, mersul pe propiile picioare devine normalitate sau chiar banilate la unii.
 Alții sunt fericiți pentru că și-au cumpărat o mașină, dar peste un timp se plictisesc de obiect aievea unui copil plictisit de o jucărie și nu mai sunt fericiți. Tinerii căsătoriți, sunt fericiți pentru evenimentul binecuvântat din viața lor, dar adesea uită de Taina Cununiei, și astfel unii săvârșesc adulter, alții divorțează, uitând de  fericirea de la nuntă, aducând acuze în față judecătorului că „i-a mâncat zilele și nu aduce bani acasă”.
      Dacă am merge în sfera altor continente, cu alte mentalități, vom observa că unii sunt fericiți și chiar onorați, ca mireasa lor să fie „deflorată” de un bătran sau șaman al locului, ceea ce pe noi europenii nu ne-ar face deloc fericiți. Fericit este africanul că a venit ploaia și de acum va avea hrana asigurată pentru o perioadă de timp și nefericit este londonezul pentru că iar plouă cu găleata.
    Sunt ferict că am luat „bacul și am intrat la facultate !”, dar în primul semestru deja am uitat de fericirea mea din vară și am devenit nefericit pentru că am picat în sesiunea de iarnă la matematică și nu știu de unde am să scot bani să plătesc restanța. Iar suntem fericiți și facem banchet că am terminat facultatea, dar peste șase luni, unii uită de „fericirea” absolvirii și blesteamă/blamează țara în care s-au născut, pentru că nu și-au găsit serviciu pentru care s-au pregatit cu atâta sârg, iar acum șomajul se termină. Cazul fericirii, ar putea continua în mod exhaustiv, dar nu acesta îi scopul meu.




B.      Fericirile de pe Munte (Mt. 1-12)

          Hristos, are o predică pe munte care din punct de vedere doxologic, poartă denumirea de „fericiri” cântată la începutul Sfintei Liturghii, când preotul iese pe ușa diaconească cu sfânta Evanghelie iar strana sau corul, cântă „ Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” și tot așa până la fericirea  a noua. Fiul lui Dummezeu, enumeră nouă virtuți ale oamenilor (smerenia, plânsul, blândețea, dreptatea, milostivirea, curățirea inimii (nerautatea față de aproapele), făcătorii de pace și propovăduitorii Cuvântului lui Dumnezeu, prigoniți ) martirii), toți aceștea vor primi răsplată de la Dumnezeu Tatăl în împărăția Sa. Observăm că deși sunt numiți fericiți, Hristos folosește viitorul, răsplata nu este aici, iar fericirea nici atât, din contră, sfinții lui Dumnezeu, au avut de pătimit pe pământ, astfel împlinindu-se cuvintele Mântuitorului, „Dacă v-au urât pe voi, să vă aduceți aminte că mai  întâi, m-au urât pe Mine” .
Sfântul Vasile cel Mare, spune că „Veșnic fericit, doar Dumnezeu este...”, firea Sfintei Treimie este dragoste și bunătate, creatoare de viață, de aceea fericirea este veșnică, transmisă în mod perihoretic de la o persoană la alta. Omul fără să iubească nu poate fi fericit ! Omul fără credință, aidoma neiubitorului și pizmașului nu este fericit. Adevărata fericire este în Dumnezeu care este dragoste, fă bine și vei fi fericit, iubește, ajută, fii în compasiune cu fratele tău în necaz,  sacrifică din al tău pentru oameni și tot (necazul) la care participi prin abnegațe se va transforma în fericire și pentru cel ajutat și pentru cel ce ajută. Dumnezeu vede din locașul Său cel sfânt (Ps. 27) și trimite „harul fericirii” peste cei ce fac voia Lui. Făcând fericit pe altul este adevărata fericire, fericirea se împarte, se răspândește în mod altruist, iar falsa fericire este limitată, restrânsă și de foarte scurtă durată.

  Iubește și vei fi fericit, iartă și vei fi nobil, liber și fericit, fă un om să zâmbească și veți fi fericiți, sacrifică’te  fii asemenea lui Hristos și „fă-L pe Dumnezeu fericit...”