duminică, 17 septembrie 2017

Nedreptatea duce la peire






                                              
                                                       
        Adesea vedem și auzim nedreptăți, pe stradă, la televizor, în societate, la serviciu și aproape în toate instituțile iar în deosebi, la tribunal unde ar trebui să ne găsim dreptatea. Totuși sunt niște legi divine, scrise și nescrise care îndreaptă ce nu îi drept. Am căutat în psalmi locurile unde este pomenită nedreptatea și am rămas surprins că sunt foarte mulți psalmi care amintesc de acest cuget urât de Dumnezeu, dar și consecințele omului nedrept.



I.                    Nedreptatea în Psalmi
 
 „Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea.


Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.
Lăuda-voi pe Domnul după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt “ (Ps 7; 14 – 16)

     Dumnezeu este Bun și drept, nedreptatea este contrarie lui, știm cu toții că fundamentul creștinismului este bazat pe două porunci orizontale aivea unui împărat alături de regina Sa. „ Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot cugetul și din toată inima ta și a doua poruncă la fel ca prima, să iubești pe aproapele ca pe tine însuți”; ba mai mult, o poruncă foarte incomodă pentru oameni, să iubești chiar pe vrăjmașii tăi și să te rogi pentru cei care te prigonesc. Odată respectate poruncile acestea, te asemeni cu Dumnezeu și devii nobil duhovnicește, iar Dumnezeu vede smerenia noastră și se apropie de noi. Pe hulitor îl așteptă o vreme să se îndrepte iar de nu, trimite pe îngerul său sa-i închidă calea.
“Scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: "Mântuirea ta sunt Eu!"
Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine.
Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i necăjească. Să fie calea lor întuneric şi alunecare şi îngerul Domnului să-i prigonească.
Că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au ocărât sufletul meu.
Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc şi cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; şi chiar în laţul lor să cadă.
Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui.
Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ţie? Cel ce izbăveşte pe sărac din mâna celor mai tari decât el şi pe sărac şi pe sărman de cei ce-l răpesc pe el.” ( Ps 34; 3- 9)

     Observăm o asemănare între mesajul din psalmul 7 și 34, la primul psalm, de fapt este sorgintea proverbului românesc „ Cine sapă groapă altuia, tot el cade în ea” , pentru că cel care voiește să facă răul, este om fără Dumnezeu și nu vrea să își amintească că toți suntem copiii lui Dumnezeu și fără voia Sa, nu cade nimănui un fir de păr fără să știe El. De aceea, Dumnezu lucrează în așa fel în cât să simți pe propria piele, ceea ce ai vrut să îi faci aproapelui și ți se întoarce pe cap. Totodată, cu toții avem Îngerul păzitor de la Sfântul Botez care ne ajută, mijlocește și ne ocrotește, vrând să facem răul, el nu poate fi părtaș la fapta noastră și se retrage rămând singuri, fără Dumnezeu și fără înger, iar ca o obediență pedagogică din partea lui Dumnezeu, trimite un Taxiarh să închidă calea răuvoitorului   și să-l necăjească. De fapt pedeapsa este îndoită, mustrarea de conștiință direct de la Dumnezeu și neliniștea de la îngerul trimis de Dumnezeu.
     Așa se explică neliniștea sufletească a tuturor celor care fac rău indifernt de ce natură (cămătar, proxenet, criminal), nu se mai poate bucura de viață, chipul său este schimonosit, deși aparent unora li se pare că le merge bine văzându-i în mașini luxoase și în case mari.
“Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său.
Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.” (Ps 10; 5 – 6)

     Mai departe psalmul, la ultimul verset, spune că “Fața lui Dumnezeu” la cel drept privește, iar pe cel nedrept observăm că Dumnezeu îl “urăște”. Este o antinomie, Dumnezeu nu urăște, din contră iubește și pe cel mai mare păcâtos dar nu îi poate tăia libertatea și de a-l forta să facă binele, dar nici nu poate sta Duhul Sfânt unde se face voia răului pentru că Cel Curat nu poate locui într-un templu întinat (trupul omului).

Auzim la unii oameni expresia “ Să îi dea Dumnezeu după faptele lui…”, această sintagmă este veche de câteva mii de ani și se pare că are sorginte din Psalmul 27.


4.
Cu cei ce grăiesc pace către aproapele lor, dar cele rele sunt în inimile lor.
5.
Dă-le lor după faptele lor şi după vicleşugul gândurilor lor.
6.
După lucrul mâinilor lor, dă-le lor; răsplăteşte-i după faptele lor,
7.
Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi faptele mâinilor Lui; îi vei dărâma şi nu-i vei zidi.
8.
Binecuvântat este Domnul că a auzit glasul rugăciunii mele.(Ps 27; 4 – 8)
     Aici este vorba despre omul cu două fețe, cu gura grăiește cuvinte de laudă sau de bine aproapelui, iar inima lui zămislește invidie și ură. Desigur Dumnezeu știe cugetul tuturor și de aceea le răsplătește după urzeala lor, pentru că psalmul lui David este insuflat de Duhul Sfânt și previne pe om să nu urască pe nimeni și nici viclean să nu fie asemenea tatălui minciunii, pentru că în caz contrar ți se va răsplăti după nedreptaea ta iar Dumnezeu care lucrează prin oameni, plinește cuvântul Mântuitorului „Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea;” (LC VI;31). Faci rău, Dumnezeu îți trimite oameni de teapa ta, care vor lucra asemenea gândurilor tale. Cel ce lucrează nedreptatea, pierdut este, (Ps 27 ; 3), iar în rugăciunile noastre trebuie sa-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să facem binele sub adumbrirea Duhului Sfânt, pentru că câteodată ni se pare că facem binele și lucrăm nedreptatea de fapt[1].
Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug.

2.
Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea.
3.
Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană!
4.
Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii.
5.
Vedea-vor drepţii şi se vor teme şi de el vor râde şi vor zice: "Iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutoru lui ( Ps 51; 1-5).

     Cuvintele Psalmistului sunt de actualitate, în vremea sa popoarele barbare se mândreau cu faptele lor fără de Dumnezeu, puternicul, mândrul și uriașul Goliat, este învins de un copil și o praștie. Barbarii se făleau cu armele lor și răutatea lor, dar au fost rușinați de David, tot așa și astăzi, popoarele mai mari asupresc pe cele mai mici jefuind și inpunând reguli noi, uneori aducând dezmăț, șovinism și ură, uitând pe Dumnezeu dar și soarta marilor Imperii care au fost câmva...
    În următoarele catisme unde este prezentată nedreptatea, vom vedea că sunt expuse unele păcate care îl scârbeau pe David dar și pe Dumnezeu.
9.
Nimiceşte-i, Doamne şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate.
10.
Ziua şi noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei; fărădelege şi osteneală în mijlocul ei şi nedreptate;
11.
Şi n-a lipsit din uliţele ei camătă şi vicleşug. (Ps 54; 9 – 11).


Psalmistul fiind un om a lui Dumnezeu și a dreptății, asemenea Sfântului Ilie, roagă pe Dumnezeu să nimicească pe cei ce trăiau în huzur și fărădelege, pomenind în deosebi pe cămătari. În zilele noastre de asemenea, cămătarul este urât de oameni, sunt numiți ca fiind oameni fără inimă, lacomi, iubitori de arginți și ucigași de oameni. Căți nu s-au sinucis sau au intrat în depresie, au lăsat familii fără casă sau animale, punând dobânzi exuberante astfel bucurându-se de munca unor oameni aflați la necaz și la lipsă. De aceea și vama a opta descrisă de Sf Teodora, este vama cametei și a vicleșugului.

1.
De grăiţi într-adevăr dreptate, drept judecaţi, fii ai oamenilor.
2.
Pentru că în inimă fărădelege lucraţi pe pământ, nedreptate mâinile voastre împletesc. (Ps 57; 1-2).

Suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelenţa, prin urmare, nu este un act, ci o obişnuinţă.
Aristotel
Pus în paralel textul psaltirii cu cel a Filosufului, vom găsi o sinergie a textelor pline de înțelepciune și etică. Cel ce este obișnuit cu dreptatea, greu îi este să facă nedreptate, pentru că este ceea ce face zilnic iar în sufletul său este sădită oglinda conștiinței. Antipodul, cel ce lucrează nedreptatea, este cu conștiința adormită, ba mai mult se minte chiar pe sine și greu îi este să facă dreptate, inima lor este haină, înegrită cum se zice în popor iar toate faptele noastre sunt filtrate de inimă (suflet). Putem ierta din inimă sau putem urâ din inimă, ambele variante au același locaș, totul depinde de înclinația sufletească.
10.
Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea.
11.
O dată a grăit Dumnezeu, aceste două lucruri am auzit: că puterea este a lui Dumnezeu şi a Ta, Doamne, este mila; că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui. (Ps 61; 10 – 11).

    Bogații și conducătorii trebuie să mediteze la aceste versete, bogăția obținută prin jaf, viclenie, minciună nu este folositoare, aduce dezbinare în familie și nebunie. Dumnezeu îi ia mintea nedreptului și îl lasă în nebunia lui, astfel adeverindu-se cuvintele “ Strânge comori și nu știe cui le adună pe ele) (Ps 38) sau aidoma Bogatului nemilostiv, care a preferat să strice hambarele sa le mărească, negândind că poate muri într-o clipă, ceea ce s-a și întâmplat. Hristos îl numește nebun, iar diavolii i-au cerut sufletul.
     De asemenea, puterea este de la Dumnezeu, orice am stăpâni sau am conduce, trebuie să ne aducem aminte că am fost meniți pentru a conduce cu dreptate și  vom răspunde pentru tot, mai mult decât sluga sau ostașul. Puterea este dată de sus, Mântuitorul îi răspunde lui Pilat, “ …de nu ți-ar fi fost dată puterea de sus, acum nu M-ai fi judecat”, mai precis, un avertisment pentru toți conducătorii, (Grijă mare cum îți chivernisești via și puterea, pentru că vei da răspuns pentru talanții pe care i-ai primit)[2].

6.
Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia.
7.
Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală.
8.
Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus”. (Ps 72; 6-8).

Pe cine stăpânește mândria ? Cu toții știm că mândria este păcatul primordial, din madrie a căzut Lucifer, iar mândria duce la neascultare implicit la nesupunere[3] la legile divine. Observăm că mâdria îl face pe om nedrept și rău. Deși răutatea nu are ființă, omul este înclinat spre rău din generție în generație deoarece s-a înfiripat în adn-ul uman odată cu căderea în păcat a protopărinților noștri.
     Omul rău este obișnuit să facă nedreptate, și premeditează răul ( de aceea și în slujba de înmormântare se roagă preotul, să ierte păcatele cu voie și fără de voie, cu gândul, cu fapta sau vorba). Cum ne este inima și cugetul, așa ne este și fapta, iar Dumnezeu știe inima fiecăruia, astfel explicându-se  răsplata unora care aparent nu sunt răi dar totuși în inima lor sunt vicleni și vor răul aproapelui.

Nu ridicați la înălțime fruntea voastră, să nu grăiți nedreptate împotriva lui Dumnezeu “ ( Ps 74;5)

Versetul 8 de la psalmul 72 se împletește perfect cu acest verset, dacă acolo omul mândru și nedrept grăiește de sus aproapelui, aici aceeiași categorie de oameni se îndreaptă împotriva lui Dumnezeu. Omul mândru greșește întreit, nu respectă porunca divină principală de a iubi pe aproapele și pe Dumnezeu și are tendința de a grăi (cârti), împotriva aproapelui dar și a lui Dumnezeu, în mintea sa egoistă vrând să oblige pe Dumnezeu să îi împlinească voia bolnavă. Desigur acestă greșeală, atrage consecință asupra sa, numită de Sfinții Părinți filavtia (adică iubirea pătimașă de sine), lucru urât de Dumnezeu.

Până când veți judeca cu nedreptate și la fețele păcătoșilor veți căuta” (Ps 82; 1)
Hristos este judecătorl drept, numit de Sfinții Părinți Judecătorul Nemitarnic, Tatăl i-a dat Lui să judece lumea pe bună dreptate, pentru chenoza Sa, dar va fi înconjurat de Sfinți, martorii dreptății, pentru că au împlinit poruncile divine.
 Judecători nedrepți și judecăți părtașe răului au fost de la începuturile veacurilor. Pentru bani sau alte favoruri, judecătorul a transformat drepatea în nedreptate și au umilit, ucis sau întemnițat oameni nevinovați astfel făcând urâciune în fața lui Dumnezeu pentru că “Drept este Domnul Dumnezeul nostru șu nu este nedreptate întru Dânsul” ( Ps 91;15) iar totodată și au încălcat legile  morale prin sperjur și nedreptate.

Până când vor spune și vor grăi nedreptate; grăi-vor toți cei ce lucrează fărădelegea?” (Ps 93;4)

În cazul de față, sufletul psalmistului era plin de amărăciune din pricina nedreptății a altor popoare și parcă oftând, întreabă pe Dumnezeu, până când va îngădui nedreptatea celor necredincioși.
Ca și astăzi, popoarele mai mari ( ca suprafață și numeric), adesea supun popoarele mai mici prin diferite metode. De multe ori auzim astăzi despre Țara Noastră, lucruri oribile, ca fiind anacronici, necivilizați, înapoiați, hoți etc. Totuși așa zisle țări mai “dezvoltate/civilizate” trebuie să își aducă aminte de faptele nedreptății lor din trecut, cum au “colonizat” și jefuit alte popoare cu forță și armele. Să își aducă aminte astăzi că în civilizația lor, ne taie pădurile samavolnic, ne exploatează resursele până la epuizare prin metode neecologice iar apoi grăiesc nedreptăți despre întregul popor.  Soarta lor va fi asemenea imperilor care au fost odată, se vor ridica alte popoare peste ei, pentru a împlini dreptatea lui Dumnezeu.

Căutând mai departe prin psalmi, referiri la nedreptate, vom găsi la Psalmul 118 unde aivea psalmului 72; 5-8, unde cei mândri fac nedreptate :
Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu inima mea voi cerceta poruncile Tale” Ps 118;69
În cazul de față, se menționează cercetarea poruncilor lui Dumnezeu, pentru că anterior versetului psalmistul spune „Mai înainte de a fi umilit am greșit” Ps (118;67), iar Dumnezeu a îngăduit celor mândrii să blameze/umilească pe rege, pentru a-i aduce aminte de greșelile sale. Într-un fel sau altul, Dumnezeu ne îndreaptă cu bunătate și tact pedagogic astfel aducându-ne la limanul dreptăți. Părintele profesor Petre Semen, specifică că cotropirea poporului ales de către păgâni, nu a fost la întâmplare, dumnezeu a îngăduit umilirea lor pentru a-i smeri și pentru a-i reîntoarce. De facto, poporul cotropitor a fost degetul dreptății a lui Dumnezeu.
Scoate-mă, Doamne, de la omul viclean și de la omul nedrept mă izbăvește, Care gândeau nedreptate în inimă, toată ziua îmi duceau război.” (Ps 139; 1-2).
În aceste versete, pomenește psalmistul ultima dată de răutate, cere lui Dumnezeu să fie scos de la omul vclean și nedrept care îl dușmănește în ascuns. Lecturând tot psalmul, vom observa și consecințele celor ce viclenesc și a celor nedrepți, necazurile lor vor fi mult deasupra putințelor lor, iar moartea lor este cruntă.
   În încheiere, voi mai aminti niște sfaturi biblice de la înțeleptul Solomon, probabil de unde și proverbul german s-a  inspirat: (Semeni vânt, culegi furtună)
„Cel ce seamănă nedreptate, seceră nenorocire, iar toiagul mâniei lui îl va bate pe el” Sol 22;8  
 De fapt este energia negativă adunată în sinele raufăcătorului, făcând rău generează și mai multă energie negativă până va fi stăpânit de ea iar în final se răzbună pe el.
   În concluzie, am să amintesc pe proorocul Isaia care care pecetluiește nedreptatea cu o consecință finală „Dar El este înțelept, El face să vină nenorocirea și nu Își ia înapoi cuvintele.El se ridică împotriva casei celor fără de lege și împotriva ajutorului celor ce săvârșesc nedreptatea” Is (31;2).
    Să fim și noi înțelepți și să căutăm să facem dreptate,vsa-L rugăm pe Dumnezeu să ne trimită în inimă sfatul cel bun și să judecăm întotdeauna cu dreptate, să nu fim părtași răului pentru că moartea păcătosului este cruntă și în fața lui Hristos vom fi judecați după faptele noastre.
 



[1]  De pildă, nu putem pretinde că facem bine împrumutând pe cineva cu bani pentru a face avort sau pentru a cumpăra droguri.
[2] Finalul psalmului, este prin asemănare cu Psalmul 27, Dumnezeu răsplătește fiecăruia după faptele lui.
[3] Nesupunere în sensul de neascultare de poruncile divine, Binele suprem, care a pus porunci dumnezeiești spre binele nostru și a îngerilor, pentru a putea să ne asemănăm în virtuți cu Dumnezeu. Prin ascultarea poruncilor, ne asemănăm  cu Logosul (Hristos) Fiul care s-a smerit pe Sine și s-a întrupat, făcând  voia Tatălui Ceresc. Lucifer creat fiind, nu a mai vrut să asculte de Dumnezeu și s-a prăbușit în neant, în haos. Tot așa și omul mândru, făcând „propria voie” de fapt face voia celui rău, pierzând astfel libertatea și asemănarea cu Dumnezeu. 

duminică, 26 februarie 2017

Post Binecuvântat






Bine ai venit binefăcătorule ! Mult așteptat de asceți și postitori, de cuvioși și înfrânați. Postul este bucuria lor și întristarea altora; celor ce slujesc pântecelui, este întristare și scârbă, iar celor înfrânați, bucurie adăugată și prilej de înălțare. Bine ai venit, cel care scoti pe demoni afară !
„ Iar eu , când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac și am smerit cu post sufletul meu și rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce” (Ps 34;12). Așa spunea Psalmistul, în necazuri ca să învingă dușmani, își smerea sufletul cu post, iar Solomon, spune mai târziu insuflat de Duhul Sfânt că „ Dumnezeu, celor mândrii le stă împotrivă”.
 Postul smerește sufletul și trupul și ne apropie de Dumnezeu. Ușurează trupul și vindecă bolile sufletului și ale trupului.

     Să ne spălăm fața și să postim cu bucurie, așteptând Bucuria cea mare a Paștelui. 

luni, 9 ianuarie 2017

Lumea este condusă de Satan









      Deși titlul pare cam dur sau îi sperie pe unii, dar realitatea este această. De la început vreau să adnotez, că nu anulez providența divină sau iconomia lui Dumnezeu, dar s-a a ajuns în această situație, din cauza omului, care având discernământ, liber arbitru, conștiință, le-a permutat în rău, cu propria voință.
      Dumnezeu este bun, ființă Sa este bună și dătătoare de viață, ne-a poruncit să fim sfinți asemenea lui, dar prin nemăsurata lui milă, nu ne anulează libertatea, pentru a nu deveni noi, marionte sau roboți, prin „intervenția” Sa forțată în viețile noastre.
     Iisus Hristos, după un post de patruzeci de zile, rugăciune și asceză în pustie, „...este dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul” (Mt 4;1). La ultima ispită, i se sugerează lui Hristos, care toate s-au creat prin El și pentru El, să i se închine lui Satan, în schimbul  a toată bogăția din lume. „Din nou, diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate împărățiile lumii și slavalor lor. Și i-a zis Lui : Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie”. Mt (4;9).
    Nu este diavolul creatorul lumii, dar este stăpânitor prin voia omului, pentru că lumea și pământul au fost create pentru Om, ca să stăpânească planeta cu tot ce este în ea, cu peștii din oceane și animalele de pe pământ, dar omul din lăcomie, pierde această demnitate de stăpân și o cedează diavolului de bunăvoie. Diavolul ispitește pe Hristos, pentru că nu știa că este Fiul lui Dumnezeu de aceea întreabă : „ Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos...”  (Mt 4;6). Răspunsul îi este dat pe măsură, iar înșelătorul renunță după încă o încercar fugind rușinat.
  De asemenea, în limbajul patristic, Sfinții Părinți, îl numesc pe diavol, „Stăpânitorul lumii” din considerentumul, că își bagă coada unde nu trebuie, iar omul îi face voia cea rea, refuzând binele. Păcatul invidiei, este transferat omului și Cain din invidie, îl omoară pe fratele său Abel nevinovat. Apoi apare poligamia lui Lameh, homosexualitatea din Sodoma și Gomora și multe păcate săvârșite de om  prin propria dorință.

    Ce se întâmplă în zilele noastre ?
   Privind la Tv, pe toate posturile, observăm fenomene și declarați foarte ciudate, cu caracter ocult și plline de simbol al Satanei. Pretindem că sunte o Europă creștină și încurajăm păcatul homosexualității și a „căsătoriei” diavolești între lesbiene și homosexuali.
    Europarlamentarii de la Bruxell, pretind a fi diplomați și erudiții europei, dar în același timp își fac jocurile în culise, de asuprire a est-europenilor, pentru a-i demoraliza, decima, și pentru a-i rupe de tradiționalism, de creștinism și de entitatea lor moștenită din străbuni. Care o fi scopul ? Egoismul lor, lăcomia și ura  față de aproapele venite de la urâtorul de oameni.
    Companii de creștini vestici, își bat joc de Țara Noastră și taie lemnul din pădurile noastre, pentru blestemații de bani și lăcomia diavoliască de a agonisi cât mai mult fără a se gândi la consecințe.
    Companii americane, pretind că ne construiesc auto-străzi, cu utilajele și munca noastră, iar ei iau profitul. Companii canadiene, vor să fure aurul și argintul din țara noastră, poluînd natura pentru mii de ani. Reamintesc, toți aceștia sunt creștini, pretind că ei cred în Iisus Hristos, în Adevăr, și Viață, jurând pe Sfânta Scriptură.

   Conducătorii din Țara Noastră, pentru care Biserica se roagă pentru „mai Marii Orașelor și ai Satelor” se ocupă cu de lucruri diavolești, nu mișcă nimic fără șpagă, nedreptatea este balanța lor, foștii președinți au vândut totul străinilor și au făcut contract cu diavolul pentru o putere efemeră.  Ce prezintă mass-media, este doar o mică parte din adevăr , realitatea este cu totul alta departe de Adevăr, un întuneric al țapului căruia i se închină...