Taina Sfântului Maslu "Taina Sănătății Sufletului și a Trupului"

Despre Păcat și Boală

      După cădere din Eden a protopărinților noștri Adam și Eva, în lume a intrat păcatul și moartea. Omul ființa dihotomică după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, tânjește după unirea cu Creatorul indiferent de gravitatea păcatelor, pentru că „acest chip” nu dispare din om. Conștiința apriorică sădită în om îl face să realizeze starea de păcat în care se află și să-i pară rău pentru faptele rele. Păcatul alterează chipul lui Dumnezeu din om și diminuiază relația de sinergie dintre Hristos și om. Păcatul vatămă ființa umană din puct de vedere somatic, dar și  spiritual. Mântuitorul mai înainte de a da putere apostolilor de a lega și dezlega păcatele oamenilor (In 20;22-23) vindecă pe slăbănog cu mesajul „de acum să nu mai păcătuiești, pentru că ți  va fi  și mai rău” (In 5;14). Vindecarea miraculoasă a slăbănogului este o prefiguare a Sfântului Maslu, participând mai multe persoane care se implică direct și neconvențional pentru ajutorarea celui în suferință. Observăm că Hristos  care știa cauza suferinței nu trâmbițează păcatele suferindului ci, doar îl avertizează să nu mai păcătuiască. De aici tragem concluzia că anumite suferințe trupești (boli) sunt din cauza păcatului. Desigur nu întodeauna boala provine din cauza păcatelor, poate fi o  taina (iconomie) pedagogica știută doar de Dumnezeu precum în cazul orbului de treizeci și opt de ani (In 9; 1-38). Avem Sfinți Părinți în calendarul ortodox cu o viață exemplară, Sfântul Vasile cel Mare, Heraclit, Valeriu și Pfanutie[1] care au suferit de anumite boli și chiar marele Pavel Apostolul Neamurilor care se plângea de un junghi pe care Dumnezeu nu l-a îndepărtat de la el deși s-a rugat de trei ori.

      În ciuda faptului că astăzi medicina a avansat foarte mult totuși medicii sunt neputincioși în anumite cazuri. Ei dau anumite diagnosticuri dar cei mai credincioși (pioși) recomandă pacientului rugăciunea și Taina Sfântului Maslu. Revistele medicale și nu numai recunosc puterea acestei Taine și afirmă cu aplomb neputința lor în anumite cazuri și vindecările miraculoase a persoanelor care au participat la această Sfânta Taină. Prin aceasta deducem că Dumnezeu iubește lumea atât de mult, în cât pe Fiul său L-a dat, ca să ne lase pârghie de scăpare (mântuire) prin Tainele Bisericii lăsate moștenire apostolilor.

Ce este Taina Sfântului Maslu?

   În primul rând trebui să lămurim primul termen de „taină” care transpus în alții termeni echivalează cu secret sau ascuns, neștiut. În Biserică această „taină” nu este ascunsă credincioșilor sau vreun ritual secret. Este o slujbă care poate avea loc în cadrul biseriici dar și acasă la credincioși. Prin taină în Biserică înțelegem „șeapte lucrări, alcătuite din rugăciuni și mișcări auzite și văzute, prin care se coboară în chip nevăzut harul lui Dumnezeu asupra celui care le primește, fiindcă aceste lucrăriau fost lăsate pentru noi oamenii[2]. Cel ce primește taina se numește „primitor” iar preotul sau arhiereul se numește săvârșitor. Așadar observă că este o lucrare văzută ce se săvârșește de către arhierei și preoți și prin care primitorul capătă în chip nevăzut harul lui Dumnezeu.

     Maslu provine din slavonă și înseamnă „ungere” cu untdelem, termen utilizat de slavi pentru că în cadrul slujbei trupul bolnavului este uns cu ulei sfințit pentru ca Dumnezeu sa-i dăruiască sănatate sufletească și trupească bolnavului.; (amintim că untdelemnul din cele mai vechi timpuri era utilizat pentru tratarea rănilor Parabola Bunului Samaritean poate fi o prefigurare a Sfântului Maslu și chiar numele de creștin înseamna uns). Taina Sfântului Maslu este săvârșită de cel puțin 2 preoți (de regulă 7)[3] și primitorul poate să apeleze ori de câte ori este nevoie. La această Taină se citesc șapte pericope din Sfânta Evanghelie (și șapte pericope din Apostol) rânduite sistematic pentru a „trezi” sufletul suferindului. Sunt amintiți bolnavii vindecați de Mântuitorul astfel întărindu-i nădejdea în Cuvântul lui Dumnezeu credinciosului.

A.      Pedagogia Sfântului Maslu în  Viață Creștinului

 Argumentul Scripturistic care validează această taină se găsește la epistola lui Iacov care îndeamnă pe creștini să cheme preoții să se roage pentru însănătoșirea celui bolnav. „ Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii și să se roage pentru el, ungându-l cu untdelem, în numele Domnului. Și rugăciunea credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica, și de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5; 14-16)  . Deasemenea și sfinții apostoli când îi vindecau pe bolnavi îi ungea cu ulei (Mc 6;13).  

 Comentând acest text Sfinții Părinți întăresc spusele apostolului și argumentează că nu doar preoții sau duhovnicul trebuie să se roage pentru bolnav ci este  „datoria generală pe care o au creștnii de a se ruga unii pentru alții”[4]. Sfântul Ioan Profetul îi recomandă unui frate oarecare : „Frate, ți-am scris de multe ori despre rugăciune, că în virtutea poruncii lui Dumnezeu suntem datori să ne rugăm unii pentru alții. Mai ales când ni se cere aceasta, suntem mai mult decât îndatorați să o facem. Deci nu putem să nu punem toată puterea noastră în aceasta. Iar a cere rugăciunile Părinților noștrii este de mare folos. Căci zice: rugați-vă unii pentru alții (Iacov 5;16). Și nu trebuie să uităm să ne aducem aminte de îndrăzneala văduvei față de judecătorul nedrept (Luca 18, 1-8). Si dacă Tată nostru cel ceresc cunoaște cele de care avem trebuință înainte de cere de la El, pentru că n-a zis: Nu le cereți, că știu ce voiți înainte de a Mi le cere? Ci El însuși a zis Cereți și veți lua (Ioan 16;24). Deci bine este să cerem, ca să primim după făgăduință Lui. Iar cerând rugăciunea Avvei, zi așa: Avva, mă simt rău, roagă-te pentru mine, căci știu că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu își va face milă cu tine precum voiește. Căci a Lui este iubirea de oameni și a Lui slava în veci Amin”[5]. Observăm că Sfântul Părinte își termină scrisoare într-un mod oarecum echivoc, lăsând totul în voia lui Dumnezeu și la mila Sa deși îl îndeamnă pe ucenic să staruiască în rugăciune și credință. Trebuie de știut că Taina Sfântului Maslu vindecă pe om de bolile sufletești și de cele trupești. În cazuri rare și extreme, bolile sufletești se manifestă sub forma demonizării sau a posedării[6]. Anumite nevroze, mânia sau invidia sunt boli ale sufletului, patimi care vatămă sufletul dar și trupul mai târziu. Bineînțeles nu trebuie neglijat tratamentul medical[7] ci îmbinată știința medicului cu puterea de iertare a lui Dumnezeu[8] De aceea Taina Sfântului Maslu este strâns legată de Taina Spovedanie, lucru amintit de apostolul Iacov în epistola sa. De aceea apelând la o taină o vom descoperi și pe a doua descoperind-o pe a două vom descoperi rugăciunea și rodul ei, vindecarea sufletească și trupească care vine de la „Doctorul” sufletelor și al trupurilor Hristos.

Taina Sfântului Maslu și Mărturisirea Păcatelor

     Sfântul Iacov îndeamnă pe creștini să cheme preoții iar apoi sugerează să-și mărturisească păcatele unu altuia. Prin Taina Spovedaniei Dumnezeu vede pe penitent că-i pare rău de faptele sale. Spovedania smerește pe credincios, de aceea aceste două taine sunt legate una de alta asemenea Botezului de Mirungere. Prin acțiunea de mărturisire a păcatelor unul altuia nu doar ne smerim, ne eliberăm de energia negativă, „adevărul vă va face liberi” (In 8;32) și astfel golim răul din sufletul nostru asemenea unei terapii discutate în fața medicului psiholog, care ne ajută să vedem problema noastră. Mărturisirea sugerată de apostol unul altuia ne duce cu gândul la spovedanie, dar se știe că în primele veacuri erau sfinți înduhovniciți care aveau „harul discernământului” și povățuiau sute de ucenici. Sfântul Antonie cel Mare a fost „duhovnicul pustiului” îi asculta pe cei bolnavi cu sufletul și trupul după care îi vindeca prin sfat și rugăciune, iar rugăciunea de dezlegare a păcatelor probabil era făcută de preot[9]. Observăm că această mărturisire ne duce cu gândul și la o confesiune față de unii oameni mai luminați care ne pot sfătui în privința unor aspecte din viață noastră. Mai mult decât atât au fost cazuri când cel care era virtuos a trebuit să se smerească în fața oamenilor pentru a scăpa de anumite boli sufletești. „Un nevoitor s-a rugat patruzeci de ani pentru a scăpa de o patimă și n-a scăpat. Ajuns la capătul puterilor și-a mărturisit necazul întregii comunități adunate în biserică. Duhovnicul le-a poruncit tuturor să se nevoiască și să se roage pentru el. Rezultatul a fost că după o săptămână s-a izbăvit[10]. Concluzia pe care o tragem este aceea că rugăciunile făcute de alții sunt necesare și sunt eficiente când te rogi și tu însuți. Nu trebuie să uităm că la toate acestea Sfântul Iacov amintește de rugăciunea „dreptului”[11] mult cântărește în față Sfintei Treimi. Așadar și sfinții în viață dar și cei mutați la viața veșnică participă mult la această taină cu ajutorul și rugăciunile lor[12] .

Omul și Soterologia Arhietipului

   „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul Dumnezeu rămâne întru noi și dragostea Lui în noi este desăvârșită” (I In 4;12). Această antinomie de a nu-l vedea pe Dumnezeu și totuși Logosul revelat afirmă că „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (In 14; 9) este dovadă vie de iubire a lui Dumnezeu față de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu lasă pe cele nouăzeci și nouă de oi (îngerii Lui din ceruri) și vine să salveze oaia cea pierdută, pe omul păcătos. „Căci așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară , ci să aibă viață veșnică”. (In 3;16). Paradoxal este că prin chenoză lui Histos creatul (omul) răstignește pe Arhietip, fapt ce surprinde și pe oștirile îngerești care într-o singură clipă ar fi distrus tot pământul dacă ar fi fost lăsate. Pentru Dumnezeu sufletul unui singur om este de mare preț incomparabil cu toate averile omenești și chiar cu lumea întreagă (Mt 16;26). Hristos a plâns pentru păcatele oamenilor și roagă pe Tatăl din cer să-i ierte pentru că nu știu ce fac. Omul a fost înzestrat cu frumusețe dumnezeiască cu „Chipul lui Dumnezeu” și de aceea ne numim toți fiii Lui. Dragostea lui Hristos pentru oameni a fost atât de mare încât și-a pus sufletul Său pentru noi. (In 15; 13). Murind pe cruce durerea Lui cea mai mare nu era cea a rănilor provocate de cuie ci, de faptul că murea pentru păcatele noastre iar oamenii mai târziu în loc să ne mântuim îi hulim numele și-L întristăm cu păcatele noastre spre satisfacția diavolului. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului, de aceea a lăsat episcopii și preoții moștenire, Sfintele Taine, Duhul Său să ne oblăduiască și Sfântă Biserica Sa care ne duce la mântuire. Hristos consideră pe oameni „frați mai mici” (25 ; 40) și de aceea ne îndeamnă să ne iubim unul pe altul precum și El ne-a iubit pe noi. Să fim atenți cum ne comportăm cu frații noștrii și ce facem în această viață efemeră pentru că faptele noastre în timp ne costă veșnicia.

---

[1] Andrei Andreicuț, Spovedanie și Comuniune, p.175

[2] Pr. Al. Constantinescu Protoiereu. Taina Sfântului Maslu Giurgiu, Nr. 14, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, secția culturală: Biblioteca Apostolul, 1938, p. 5

[3] Între anii 1260-1261 Patriarhul Arsenie Auteoreianus poruncește oficial ca Taina Sf. Maslu să fie săvârșită de către șapte preoți. Pr. Prof. Stanley S. Harakas, Despre viață și mântuire, Tâlcuiri la Lecturile Biblice din Slujba Sfântului Maslu, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, - 2012, p. 12

[4] Andrei Andreicuț, op cit.., , p.168

[5] Constituțiile ascetice, XXI. 4; P.S.B 18, București, 1989, p.514

[6] Preot Monahul Teognost, Taina Sfântului Maslu, Editura „Credeință Strămoșească”, 2002, p.193

[7] Paul Meyendorf, Taina Sfântului Maslu, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 69

[8]Pr. Prof. Stanley S. Harakas, Despre viață și mântuire op cit.., p. 51

[9] Patericul

[10] Andrei Andreicuț, op cit.., 172

[11] Nu se folosea noțiunea de Sfânt în acea vreme, drepții din Vechiul Testament ulterior au fost numiți sfinți de Biserică.

[12] Pr. Prof. Stanley S. Harakas, Despre viață și mântuire, op cit .., p.51

Origen Apologet al Bisericii

Nici un scriitor din primele secole ale Bisericii, nu s-a îndeletnicit mai mult să pună în evidență facultatea mintală ce distinge creaturile raționale. Dogma libertății morale este axa în jurul căreia se rotește tot sistemul teologic al catehetului alexandrin. El a apărat mult doctrina Bisericii cu privire la liberul arbitru și situația creștinului contra sectelor fataliste din timpul său, iar pentru aceste fapte a meritat cele mai multe laude.

   Puterea de lucru prin reflexie supusă alegerii și nicidecum subordonată constrângerii, constituie voința liberă a omului. Judecata și libertatea sunt apanajul sau darul cel îndoit al naturii umane. Pentru că suntem stăpâni pe actele noastre, suntem de asemenea stăpâni și pe destinația noastră, astfel merităm laudă sau blamare, recompensă sau pedeapsă, după cum voința noastră se întoarce către bine rău.

  Cea mai mare parte a gnosticilor din timpul său negau libertatea omului împărțindu-i pe oameni în spirituali, psihici sau sufletești, materiali sau trupești.

Trecând prin istorie putem observa că Origen a împărțit lumea în două. La începutul secolului XX un reputat teolog afirma: „Origen a fost aclamat de unii ca cea mai mare lumină a Bisericii după Sfinții Apostoli, hulit de alții ca flagelul Ortodoxiei și părintele tuturor ereticilor, el a văzut lumea împărțindu-se în două tabere, pentru sau împotriva lui. De cele două părți, în număr aproape egal, găsim și ereticii, dar și sfinții dascăli ai Bisericii, încât, dacă s-ar lua în considerație majoritatea sufragiilor, hotărârea ar fi nesigură.Nici autoritatea adversarilor săi nu poate să-l condamne fără rezerve, nici însușirile apărătorilor săi nu-l pot achita fără cercetare; și se poate spune că atitudinea cea mai justă și cea mai înțeleaptă este neutralitatea binevoitoare, constând în admirație, milă, simpatie, recunoștintă și discretă dezaprobare, pe care au avut-o față de el cei mai de seamă Părinți ai Bisericii”[1].

 Trebuie să recunoaștem că marele teolog alexandrin a avut unele erori doctrinare destul de „grave”, ori de tip eterolict, dar în niciun caz nu-l putem numi pe Origen „izvorul ereziilor”, „ateu”, [2] nebun, idolatru sau blestemat. Trebuie tratat cu admirație binevoitoare și neutralitate după cum bine a subliniat F. Prat și să încercăm să-i găsim și partea bună în acest mare geniu după cum a spus și patriarhul Constantinopolului Ghenadie Scolarul “Unde Origen a fost bun, nimeni nu e mai bun ca el ;unde a fost rău, nimeni nu e mai rău ca el”[3] sau după cum bine au afirmat unii dintre teologii răsăriteni “Origen este piatra de încercare pentru noi toți”[4]. Studiind viața lui Origen vom observa că nu este un rău al Bisericii, un antichrist, ci dimpotrivă, un adevărat creștin, apologet și susținător al Bisericii. Nicio clipă nu a dorit răul Bisericii, s-a jertfit, s-a zbătut și a murit –  considerat de unii – martir. Patriarhul Ghenadie face un  comentariu just asupra persoanei lui Origen „Și unii și altii au dreptate, el, a apărat splendid creștinismul, minunat a explicat Sfânta Sciptură, și a scris un nobil îndemn la martiriu. Dar a fost și tatăl arianismului și, ceea ce este mai rău ca toate, spunea că focul iadului nu va fi veșnic”[5]. În Anglia, când s-a discutat revizuirea cărții “The Book of Common Prayer” (cartea de slujbă a ritului anglican), anglo-catolicul Dr. Darwell Stone a propus ca numele lui Origen să fie trecut în calendarul Anglican, în rândul sfinților[6].

Obiectiv vorbind, trebuie remarcat faptul că Origen este inițiator și de scriere filiocalică, iar marii Sfinți Părinți ai perioadei de aur au avut un mare respect pentru Origen. Printre aceștia amintim pe Sfântul Atanasie al Alexandriei (†373), Sfântul Vasile cel Mare (†379), Sf. Grigorie Teologul (†390), Sf Grigorie de Nissa (†394), Sf. Ioan Gură de Aur (†407), Ilarie Pictavium (†376), Sf.Ambrozie al Milanului (†397), Vicențiu de Lerin (†înainte de 450) și lista poate continua. Ideea este că acești Părinți l-au cunoscut bine și s-au folosit de diverse aspecte din scrierile  lui Origen; cu toate că au fost profund conștienți de abaterile sale și de părerile greșite, au nutrit în inima lor o dragoste nestinsă față de acesta, așa cum Sfântul Atanasie cel Mare observă erorile și corectează cu aplomb cele mai multe din abaterile origeniste considerându-le niște acrobații personale și niște „exerciții” ale „sârguinciosului” alexandrin (Despre Niceea 27, 1-2)[7]. Pentru Origen, Biserica este „trupul lui Hristos”[8], reprezentând o comuniune teandrică în care se realizează mântuirea creștinilor care există nu numai de la întruparea Mântuitorului, ci „de la începutul neamului omenesc și de la întemeierea lumii”[9]. Mântuituorul unește pe credincioși cu Biserica și îi atrage spre mântuire. Prin această comuniune, cu Biserica pe pământ vom fi atrași spre Biserica celor întâi născuți, ale căror nume sunt scrise în ceruri (Ev 12,23)[10].

 Între Biserica pământească și cea cerească este o legătură ontologică, bazată pe opera de reconciliere a Mâtuitorului care, „a venit să împace lumea cu Dumnezeu, pentru a  oferi Tatălui pe toți cei care cred în El. Dar cei care îi oferă Tatălui, îi primește Duhul Sfânt ca să-i sfințească și să le dea viață ca membru al Bisericii cerești a celor întâi născuți și să restabilească integritatea și desăvârșirea trupului și astfel să se merite a fi numiți Biserica lui Dumnezeu neavând pată sau zbârcitură” (Efes. 5,27)[11]. Origen mărturisește în omiliile sale că și el face parte din această Biserică: „Eu, însă, fiindcă doresc să fiu om al Bisericii și nu al vreunui ereziarh, ci să moștenesc învățătura lui Hristos și să am numele care este binecuvântat pe pământ și doresc să devin și să fiu creștin atât prin fapte cât și prin credință, eu caut temei  întâi în Vechiul Testament cât și în Noul”[12]. Origen nu și-a dorit vreodată să intre în rândul ereticilor și nici să scandalizeze Biserica din pricina sa. Dorința lui era să fie creștin adevărat, atât prin fapte cât și prin credință dupa cum el afirma. Dacă ar fi știut consecințele sau disputele ce aveau să urmeze după moartea sa, sigur ar fi corectat erorile sale. El dorea să fie unit cu Biserica și cu Hristos și nicidecum anatematizat și exclus. Tot timpul Origen este mânat de dorul realităților veșnice și de dorul liniștii eterne. În tot ce pare nou se răsfrânge eternitatea ca cerul în picătura de rouă . În ulterior se relevă anteriorul, în divers, omogenul, în multiplu unul. Misterul absolutului lumineză totul. Sufletul este ca un ogor viu în care înfloresc crinii eternității. Între cer și pământ Origen se întreabă asemenea lui Kant: Ce pot ști? Ce trebuie să fac? Ce pot spera? Ce este omul ? Omul și cerul, omul și pământul. Înfrigurat monolog al spiritului, pe care nicio formă nu-l stingherește, nicio limită nu-l circumscrie, o ipoteză nelimitată. Dar la care spiritual nu se poate opri și la care nu se poate resemna. Ipoteza presupune teaza. Și Origen era adânc gânditor și profound creștin ca să se oprească resemnat. El purcede la un riguros examen. El practic scurtează filosofia din punctul de vedere creștin și creștinismul din spectrul filosofic.

Din faza primară de biblicist, pe linia conservatoare a tradiției și predaniei ecleziastice, Origen urcă la culmea de teolog al Scripturii, afirmându-se ca pioner în această ramură. Ajungând la acest apogeu, Origen a fost un tampon pentru ereziarhii din vremea sa în special pentru gnostici și totodată pune în lumină și unitatea revelației, respectiv hristocentrismul. 

    Scrupulos observator al Tradiției și al predaniilor Bisericii, el află în creștinism o nouă filosofie, un stil de viața religioasă și filosofică, susceptibilă de a fi transpusă în viața de toate zilele, aplicată, interiorizat și aprofundat prin asceză, post, veghe, rugăciune, săracie și într-un final dusă până la martiriu dacă este necesar.[13]

---

[1] F. Prat, Origene, ed. Bloud, Paris 1907 , p. IX-X  apud: Pr.Prof. Sebastian Chilea, Despre Ipotezele lui Origen, în „Studii Teologice”, Seria a II-a Anul XXX, Nr.1-2, Ianuarie-Februarie 1978, București, p. 63

[2] Ioan Damaschin, trad. Pr. D. Fecioru, Dogmatica, Editura Apologeticum, 2004, p. 77

[3] F. Prat, Origene, ed. Bloud, Paris 1907 , p. IX-X  apud: Pr.Prof. Sebastian Chilea, op. cit. în loc. cit., p. 63

[4] Ibidem, p. 64

[5] Ibidem, p. 65

[6] Henry Chadwick, Early Thought and the Classical Tradition –Irineu, Iustin, Clemen, Origen- Oxford 1966, p. 95-96,  apud: Pr. Prof. Sebastian Chilea, op. cit. în loc. cit., p. 64

[7] Prof. Dr. Stylianos G.Papadopoulos, trad. Adrian Marinescu, Patrologie, vol. I, , Editura Bizantină, 2006, p.70

[8] Comentariu la Matei, tom. XIV, 17 P.G 13 , 1232 apud Pr.Prof.. Dr. Stefan Alexe, Origen și Biserica Văzută în: „Ortodoxia”, XLI, Nr.3 Iulie-Septembrie 1989, p. 13

[9] Origen, Omilia la Cântarea Cântărilor, VII, în col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), vol. 6, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR 1981, p. 333.

[10]  Origen Omilii la Evanghelia dupa Luca, VII în col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), vol. 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR 1982, p. 90

[11] Comentariu la Epistola catre Romani, Cartea a VIII, P.G, 14, 1166 C  apud: Pr. Prof. Dr. Ștefan Alexe, op. cit. în loc. cit.,p. 13

[12] La Luca,Omilia XVII, P.G 13, 1148 si la Isus Navi, Omilia VII, 6 “Dacă eu ca preot și predicator al cuvântului lui Dumnezeu lucrez  împotriva  învățăturii bisericești și a canonului Evangheliei, încât să devin scandal pentru Biserică, atunci Biserica universală, hotărând în consens general să mă taie ca dreapta a sa și să mă arunce de la sine” apud: de Pr. Prof. Dr. Stefan Alexe, op. cit. în loc. cit., p. 13

[13] Prof. Sebastian Chilea, Despre Ipotezele lui Origen, în: „Studii Teologice”, Seria a II-a Anul XXX, Nr.1-2, Ianuarie-Februarie, 1978 București, p.68

Experience the Divine

 

                                            

Preamble

     In my opinion, I do not think there man on earth has not had a single experience with the divine. Although nihilistic or Ateo-nihilists who reject any kind of divine force acerbity, I noticed that they have their moments of sincerity in recognizing some experience with God, yet diabolical pride no longer allowed to remember. There are many experiences and "methods" of The word us with God, each other and I feel God we see otherwise. November scholars, have certain experiences, suffering and other poor and simple man from the countryside, also has his experience. However in this experience unites us something, and this is the prayer that we all experiences the one. Therefore in this paper, we talk about the experience in   prayer in the first part and the second part about teaching forms and experiences in  different situations such as imprisonment, disease and poverty. There are people who have lived a tumultuous life or were suffering or poor all my life and yet I wondered if that was their belief, that only God would answer all helped. I noticed a synergy between "I" God and "them" just observed and understood, because we often have a tendency to flee Jonah and close our own universe, realizing our purpose on this world.

Prayer in St. Scripture

    To speak of the experience of prayer, it is necessary to have an "experience" or a length in prayer. To my knowledge, I know that prayer can do much or rather, can not do anything without prayer. We have a lot of examples in Scripture in the Old and New Testament, the righteous and the saints prayed and God heard their prayers, instead of receiving the response. Right prophet Elijah, by his prayers, held clouds, three years and six months Jonah right, although it was "hard necked" God heard his prayer from the belly of the fish, Tobie and his daughter in law like the prophets, and of course, paroxysm and method to pray, we have vivid instance, from Jesus Christ, the Son of God.

    Origen confesses term prayer (+ 254) "meets for the first time in Scripture when James, on the advice of Isaac and Rebekah goes to Mesopotamia to escape the wrath of Esau" [1]

 "And I return to my father's healthy, then the Lord will be my God. And this stone which put a pillar, shall be God's house for me, and from all I've give you me, I will give a tenth to Thee "(Fc 28; 21- 22).

The same commentator, explains that this prayer of invocation does not make sense, but promise for the blessings which he hoped to receive from God.

   Also Scripture, prayer term used for "euch" and invocation of the term "proseuche" [2] which has real promise and meaning of the case or of the priest Eli Jacob from the book (I Kings 1: 9-11).

Examples Prayer

     From my experience of the Mass and various ministry or religious services, I observed religious songs that are prayers to " demand "(which we humans, we are often tempted to invoke them often), prayers of    " thanks "that the same forget to declare after trouble or joy, or if they do, can the obligation times very quickly. Prayers of "praise" of God, the "blessing" of God's mercy, to "invocation" of the Holy Spirit and sanctification. The antipod prayer is the curse, or charms and prayers in these cases the church has called "dispensation"

·          Among the monks situation is more complex, because of the ages, through asceticism and mysticism were found or experiences the various "stages of prayer." For instance Archimandrite Sophrony with extensive experience in prayer, prayer lists five steps monk.

1.       "Prayer lips - lips when we speak prayer, concentrating our attention on name and words.

2.       Prayer mind - when we lips move, but speak in mind, the name of Christ, and other words.

3.       Prayer mind and heart - the mind and the heart are united in their action, attention is inside the heart and the prayer is uttered there.

4.       Prayer self poignant - when prayer has strengthened the heart and - without special effort - it is uttered within the heart, there attracting attention mind.

5.       The prayer of blessing - when prayer works as a gentle flame within us as an inspiration Upper heart that delights and enchants the mind perceiving the Divine love in spiritual contemplation. Sometimes joins to light " [3] .

Turning to Scripture, St. Paul reminds the four types of prayer: "I beseech you therefore, before all, supplications, prayers, intercessions, and thanks for all men" (I Tim 2,1).

These are the kinds of prayers said by the Apostle of the Gentiles, but if we analyze the Scripture better, we see that prayer always has "grafted" good with fasting and good deeds. "Not everyone who says Lord, Lord, shall enter the kingdom of heaven."

 There is a prayer called "intercession" mentioned by St. James the Apostle, but it is combined with confession and also remained in the typical church as the "Sacrament of Holy Unction." "Is anyone among you sick? Let's call the elders of the church to pray over him, anointing him with untdelem, in God's name. And the prayer of faith shall save the sick, and the Lord shall raise him up, and will be committed sins will be forgiven him. Confess your sins to each other and then pray one for another, that ye may be healed, that much can prayer of a righteous " (James 5, 14-16)  .

 Commenting on the words of the Apostle strengthen Fathers text and argues that not only priests or confessor should pray for sick but is   "general duty creştnii they have to pray for one another" [4] .

Because it is the general duty to pray for one another, prayers those can be made ​​at home in front of the icon, on the street [5] , at work and everywhere. Prayers are made ​​jointly within the services and St. John Chrysostom reminds that these prayers, than do "before God".

Prayer, Divine Experience

      Holy Apostles, Christ asked them to pray, He pronounces them prayer called "Royal" or the Our Father. Although it is a relatively short prayer, the so concentrated I would call a quintessence prayers because it is legacy left from Dumnezu Incarnate.

    But this prayer also shows us our condition at that time to be Nobili soul; we must have the power to forgive to be forgiven, because God forgives us and we often than   we resemble the servant who was forgiven after, meeting boyfriend in the way and forced him strangling him (MT18 : 32).

    Forgiveness is the likeness of God, one of the virtues that implies kindness and love   îndumnezieşte us and uplifts us. St. Gregory of Nyssa, who called the pardon "... seems to be a god in that makes those that do only God" [6] . St. Cyril of Jerusalem Prayer commenting that "Do it because we have many mistakes: fall on the floor and do not mind a few facts and condemnation" [7] . Fathers rightly urges us to utter this prayer, but also to make inquiry of our sins, and to realize how good God has made ​​us, because man is tempted not to recognize. "Do you realize the infinite milosârdie of God?" [8] . Praying God gives us wisdom and power to forgive even more knowledge of God which he calls a contemopran of our "knowledge of God that we have today is the result of yesterday's knowledge ..." [9 ] . Basically it is a lived experience of the past and its consequences. 

    Prayer is a dialogue between God and man and has several purposes. "Prayer sanctifying its character, offers perspective and purpose of Christian life through dialogue with the Creator, both human and sanctify the world, that is real progress towards Him" [10] . I mean with our progress, progress and nature through our sanctification. Perhaps here and Romanian proverb says that it is "man blesses the place."

   Through prayer we feel God and His uncreated energies replenish, appearance, smell, walk, deeds and handiwork are separate chip, with grace from God, and experiences the divine image of the print seal of the Holy Spirit.

A British writer says that prayer "shrinks" the distance between us and God [11] . But be from the heart, because if as psitacism remains at this stage and we do not hear any room walls.

                                           

                                                       

 

             

                    Experience the Divine 

       

              With to keep know that God made ​​man endowed with freedom, and this freedom is seen by many church writers as most valuable asset received. So man is free, and   freedom is exercised by all intercepted in mind and without which man can not be entirely free.      We all know the phrase often used by those who are innocent ,, trouble with the law, "and warns about in a sermon The bishop Bartholomew, telling us that this is an excuse all criminals. Guilty or not violations of earthly laws, God seems to have other rules that amend, or attract the strife that has in the viewfinder, and troubles should be seen as sign   of divine beneficence. ,, It's at bay "raise some say when someone is in jail, and this imprisonment, apparently is a big trouble. For those with appointments or social positions-placed   shame is really unbearable,   police vans were strolling around, with shackles   on his hands,   filmed and interviewed by journalists ruthless with them now, but until shortly after   behaved reverently. Fall is an absolutely astonishing for such ones, and put his hand over his head to fit in the van with bars completes pathetic scenario in which the protagonists. For others, the deprivation is less shameful, but it almost always produces   an imbalance family level, because most people have relatives and some that if you   maintain them, even some who suffer because of that soul .

                  In the act of governance and the fall of communism in Romania, was softened somewhat guards against inmates behavior, behavior which as we all know was extremely inhuman. About what were   we happened remaining convicts numerous accounts from those who have been there and Ploiesti or Nagyenyed   appear to be among the worst places.   The beatings, lack of food, hygiene or not misses the prisoners; but the old formula, and in the new suffering the biggest seems to be the lack of freedom.   Man, the supreme being of the universe is dependent on full freedom and can live happily without it. God, in His great wisdom and patience seeking by all means to avoid the most painful punishments, but apparently often mild punishments methods are not enough to correct the wrong one. Its soul is comprised of an extremely heavy sleep and can not wake up one with two, but it requires a more forceful lesson to revive him.

                     My freedom ends ,, A where your freedom begins "   famous dictum belongs English philosopher John Stuart Mill, and on its edge has been written and debated throughout history very much. Philosophers, fictional or those dealing with good maier treated every problem from his point   of view. The quote seems a fairly simple at first, but the problem is not interpretation, but the position of each to freedom.   Thus, everyone agrees to respect the freedom of the other, but this is only the level of theory. Basically, it takes a lot of discernment to happen this man by his own strength and it seems downright helpless.   In front of each is developed   society with its laws, a moral aligning themselves and their own his interest. Relying on its own forces, confused man   realities so much that no longer distinguishes good from evil and vice versa, and here we are still in happy circumstances morally. The man who does not know about the mistake, he can not be sentenced to as much as one who committed the act knowingly. The laws follow the model of the heavenly earth, so that one who commits manslaughter is punished far less than he who commits intentional or premeditated. Punishment comes to direct the one who is wrong, other times to be more careful, wiser and more respectful of his neighbor. ,, From now on sin no more, lest something worse be your "Savior warns the lame and be punished for the sins done so previously. What Unfortunately, we do not know, but we understand from this that work with science is much worse sins than work in ignorance. Surely God works in secret, and people do not realize each time about these works that are meant to bring salvation and souls of sinners. Thus that if for some duress makes them even quit and fear to commit illegal acts for others, imprisonment is cause for reflection and introspection inner depth. By this method the man has the opportunity to reflect on life, the reasons dumezeieşti and spiritual progress.

                  ,, Last night when I was sleeping and I had a vision. I understand prison. I saw death and resurrection prison. I saw the earth opening and swallowing prison. Earth took land back. With surprise I saw a church appeared instead. In the beginning it was small. Gradually it grew like a flower. When he reached high as our prison, I went with   her ​​demurely. Brethren, I'm not crazy. I have found in church praying. The iconostasis was accustomed to having her saints who helped us so many times. But the walls came not believe me ... Who saw the icons? They were of us, dressed in pinstripes. I recuoscut some easy, others more difficult. They saintly aura. In back into the lake of fire and I saw the souls of those who hunted us. They were all there, and some were with you. " Here are the stories of Valeriu Gafencu, we realize that many who are behind bars came saints and household of God, that even if the body were imprisoned, their souls were free to contemplate, to enjoy and to thank the Lord. This power has come from assuming that mistakes made, and where they found these mistakes, turned to the will   of God, whence they came great joy and holiness.

                Experierea divine in disease Å

 

          Q is written in the Bible c A if you want to be healthy then you should not sin. Fathers tell us that every bodily illness has a corresponding neglect or disease of the soul. If man fell ill, must repent for sins they did, to be anointed in the Holy Unction, to address God. If the disease will endure means made ​​many lifelong sins. Peter man must endure these sins, and to cleanse the soul. Diseases help lowly soul and cleaning it. Man Bolesta and thus cease to sin.

             The teachings of other ways God uses as a means of curing disease souls who have departed from what was their own and   grabbed astray. Lacking the bodily vigor, the man seized by illness often can not even to take care of yourself, being necessary to turn to others to help him. Ii It is this immobility is useful and can   generate opportunity and   moment   of quiet reflection in the life and salvation of his soul.

               The disease, as and health are coming from God who has made ​​it clear that   any thread in our head falls without His knowledge. If we help, it will   send   health, and if not, disease.   It takes   a lot discernment and humility for someone to take sick state. Human purpose on earth is to mântuiească soul destruction. Man păcătuişte and sometimes makes it so much that passions and vices gripping it in both,   that its own will no longer have any power, most important decisions are taken almost mechanically, through habit. If you get sick, start to suffer from their sins, and this suffering is sent by God for correction and repentance.

               If man understands that   his illness is because of the sins and entitling, start going to church, postescă,   is the crown with his wife, and the Lord will heal him for his repentance.   If the Lord heals not mean that man is not help to heal because păcătuiescă starts again. All our diseases are due to sins. When someone asks Lord's healing, He forgives sins first, because they make us sick. To aid in better understanding comes   the Latin dictum; effectus tollitur sublime causa. We understand so that disease is a natural consequence of inappropriate conduct, and once   removed due will disappear and Fecteau this product. Most provoocare for the contemporary man is to realize the state it is, and the   haste with which today runs do things that most of us do not understand the scheme of things. It is human nature to be good, but it seems to many of us left but self-opinion, which only makes us believe that we are good, what does not happen in reality.   Hence the inability to realize coming rationale diseases. It   often happens that the saints to receive the diseases, but not for sins, but to be holy and more. If the disease is coming to the ordinary for it to give even very serious sins, for saints illness is reason for improvement and climb to a higher level of holiness. God is infinite, He is all climb towards infinity. This life does not end in the Act, but continues in the words of saints and in the next.   Sinners are given for diseases sins and the right to be holy and more. If the sick man sins and then must stop sinning. A grşeală sufferers is common in people when they get sick, and especially serious illness,   God granted his last place of the solution. So after trying to resolve the problem among doctors in the area and if you do not find resolution, then the last is hope   speaks to God. Direct miracles God, but most often these miracles come through other people who are caught in the bond that every man has divinity and when the link is strong resolve things almost by themselves.

             As long as p ăcătuieşte in the flesh, the soul is asleep, so he does not know neither themselves nor his Maker. Intoxicated by sin, the soul like a sick body lying in a hospital bed. Soul awakening in this case comes with a bodily helplessness, powerlessness meant to heal the soul away from God. Sometimes, human Dumezeu give certain bodily infirmities are useful to it. A well known case is that of St. Paul, helplessness which   to accompany him throughout life. Following in the footsteps of the Apostle Paul we realize that God has a different logic than human logic and especially those away from the Church and all who do not understand the meaning of suffering.

           P Aras human logic, Fathers found a great ally in sickness of the soul. On the one hand the disease, the man is serving some of the sins done, and on the other hand it has time to exit from this life to be a Christian.   sick man can reconcile and forgive all those   who were scolded, can leave provisions related to his wealth and how to divide what can be shared and even choose clothes and burial needful. All this logic just perfect believer who understands that life here was just a stage of its existence, and death or rather the Quiet repose a hope that after, might honor the promises of God .

             For those unbelievers and the disease  is considered a great calamity, a disaster, a catastrophe. Gradually the fear take hold of them, thinking înceţoţează and whole being paralyzed. Often, there will neither eat, to observe hygiene or to relate even with relatives. Anger is highest, and the patient falls into a depression from which pills psychiatrist can not remove it because one thinks of death as the ultimate act. I brought in this aspect are two kinds of people: one believer and unbeliever another. Both patients are in front of the same reality, but their attitude is totally different. His eyes shine confidence first and I might even say of joy, and the eyes of the fall for the second înspăimâtătoare image. Female grins his scythe, bringing remember that soon will come her sickness, and this memorial may often cause death earlier than was the case.   Because of the fear, weakened heart   can succumb however thereby releasing the dying agony.

             God af acute man to be beautiful, to be SANTOS and be merry. However, to enable us to honor these gifts we require a minimum of effort and goodwill. Without becoming bigoted, put lead desul easy yoke of Christ, and he shows us even when he wants to dance David before the Lord. Therefore, none of which made ​​the Lord is not bad or wrong, but how we relate to them can be wrong. If looking for honest man will come right answers, and they will certainly come through and the rich gifts of his   God.

 

                    Experience the Divine in poverty ţa

         Which meant someone lish poverty, for someone   can mean a lot of wealth and conversely, that someone very rich have the impression that it is extremely poor. As in all matters, that of   poverty and wealth is   often one of perception than a real one. Often hear people talking on TV about Romania as a country about the poor and those who are even Romanian reportage. It is true that in economic terms we worse than countries in Western Europe, but we must not consider ourselves poor for that.   To be a good Christian has no importance if one is poor or rich, and not to God prevail quantity but rather quality. The two pennies Miles put in the box by the widow is living example that shows that we actually put it most. All her wealth put it. By this provision was seen her heart, available to anyone able to emulate generosity, because she gave everything.

          The receipt of a gift is glad Uh anyone, and poverty is not impediment to someone if someone wants to make a gift. There is no one so poor as not to have that give and no one so rich that you no longer need anything. God is in this case a very good example. People I can not give material things, but they could make them countless different gifts and enjoy the Lord exceedingly.   People have their lives, and among everyday worries are times when   the Lord can enjoy their conduct before for others, and this is a gift that even if one   small, yet important. Somebody help their neighbor holding it in his house for a period of time until the latter shall repair the house demolished by the earthquake, and someone decides to   worship their entire string to serving God, and that all are extremely pleasant in the sight of God. Examples may continue, but the idea that I wanted to emphasize was made ​​understood, so generous and magnanimous for we do not need a great support financially, but rather a provision to this effect.

            Saints Parents teaches that poverty or wealth make not any impediment, but no faster ascent to spiritual salvation. Everything depends on how we relate to this state. With seifty there are   rich men of great holiness and poor people with absolutely reproached behavior, and vice versa, ie rich people with bad behavior and poor people achieve holiness. As I said above, material wealth is not impediment to salvation, but it should not be sought. The practice of profession or people should not be chosen based on the amounts expected to be earned in a particular field.   As you know, Jesus Saviour came into this world in a very humble way, being born into a manger, and later learned the craft of carpentry from Joseph. This shows that the often modest trades are very pleasing to God. From Paul we know that he earned his bread by working to build tents, and these examples are illustrative. Let's try to imagine what it would look Savior and Apostle   Paul, a carpenter and a tent maker by many of us. Much as much as I want to make friends with them, it would be difficult to imagine. The two are not licensed, not masters and doctorate nor ever will, furthermore, might not even be dressed very fashionable, so chances are drastically reduced to make friends. It is somewhat out of reach to want to befriend us the powerful and rich, hence all this running after material wealth. In addition, the media has promoted in recent decades and particularly through FIME, rich and happy man image. Statistics show that wealth is cause for happiness and Gospel shows us that very rich man can hardly get into the kingdom of God. The human heart is and where his wealth, and if it is of material wealth and human heart will be in place. Man chasing after wealth is joyful or sad depending on the fluctuation of property; if wealth increase, increase mood SS if wealth falls, gets depressed. As in all other matters, it is good man and lie between the two antagonistic sides, rich and poor. If it's compulsory and can not keep someone   in the middle, it would seem that poverty is still more useful than wealth soul, which as we have seen take human heart tied to it.   It seems that   she is attached to holiness more The people are in a more humble, it is own this state, where dwells and is attached to the people there.  

         Most people with life improved so are people who literally lived in a pure SARC borderline existence. Besides the fact that they had no riches, no food or dressing with standing not better, than many of the saints having doau rows of clothes and those sewn and patched and stitched.   Paul Florenski sees himself as   , people who still do not   are pure, as they are   inclined to materiality, the flesh, the flesh, the resemblance both are capable of desire; and as they are pure and materiality were denied on both are capable of identifying with love ". This identification with the love of God really means identifying, identifying which turn all about perfection and set out to reach.

                        Conclusion

             Due to additive within them the seed of God, people live perceiving him more or less depending on the seriousness It deals with the issue of salvation of the soul. For shallow people, divinity is concern holiday or weekend, a story invented for atheists and the believers of interest is the problem of their lives. Thus unbelievers alike all the events of their lives is   pure coincidence, they come from many and indeed it seems that not only the tail missing, but for the believer who took life seriously is something else. It can get that to perceive the smallest movements and gestures peers and even weather phenomena. The supreme deity is the monastic perception that the perfect life, through contemplation and prayer, to get "closer" to God into in their relationship as a friendship becomes the mouth Savior, whom he called his friends the disciples.

           

            

            

               

---

[1] Origen, prayer , Herald Publishing House, Bucharest, 2006, p. 33

[2]  Ibidem, p. 37

[3] Blessed Archimandrite Sophronius, prayer, Lake Hermitage, Mount Athos, 2001, pp 129-130

[4] Andrei Andreicuţ, Confession and Communion , p. 168

[5] Origen, op cit ., p. 84, recalls Here Origen rabbis who prayed on street corners and then sought pleasures and glory from people, so be looking for when the greatest discretion.

[6] Saint Gregory Nyissei, About Prayer , Bible Institute and Orthodox Mission, Bucharest - 2009, p. 78

[7] St. Theophan the Recluse, Prayer , Anastasia Publishing House, 1997, p. 112

[8] Ibidem, p. 113

[9] Metropolitan Anthony of Sourozh, Living Prayer , Publisher Theosis, Oradea, 2013, p. 157

[10] Pr. Dr. Adrian Ivan, method of prayer in Christian education Publishing Aius, Craiova, 2011, p. 239

[11] Kenneth Slack, Praying the Lord’s prayer Today, printed in Great Britain by Cox&Wyman Ltd, London, 1973, p.p 33-34