PELERINAJ LA ATHOS Impresii, meditații și itinerariu în Sfântu Munte

    Înainte de a descrie frumosul pelerinaj, aș vrea să marturisesc un lucru minunat petrecut în viață mea. Eram într-o zi în cimitir, mă rugam pentru cei adormiți meditam la viață veșnică și mă gândeam la cei adormiți care-și odihnesc trupurile în morminte și la timpurile în care s-au petrecut ei. Gândindu-mă, dintr-odată gândul mi-a fugit la călătoriile mele din Europa și Asia, amintindu-mi că am călătorit în Europa în lung și-n lat dar la muntele Athos nu m-a învrednicit Dumnezeu să ajung. M-am rugat simplu să mă ajute Dumnezeu să ajung în viața mea efemeră și pe acolo, și mi-a ascultat mie păcătosului ruga Domnul, pentru că peste o săptămână mă sună colegul de facultate și mă întreabă dacă nu vreau să merg la Athos. M-am bucurat și am zis că „Mare este Dumnezeu” și îi ascultă și pe cei mai puțin credincioși. Eu am mărturisit  faptul minunat, unii pot crede în iconomia divină, alții pot spune că-i simplă coincidență.

  În luna mai în ziua zece a lunii, am plecat spre Athos, Înalți Prelați, Consilieri și oameni de ispravă ai Iașului. Trei preoți  și cinci laici (cu tot cu șofer), am făcut o rugăciune pentru călătorie și apoi au început discuții interesante, maieutice, gnoseologice și anecdotice uneori. Toți erau voioși și bucuroși, unii mai fuseseră la Athos, dar majoritatea mergeau pentru prima dată. Am trecut noaptea vama în Bulgaria și în munți a început o ploaie strașnică de nu vedeai la 10 m în față și pentru frumusețea fenomenului mai și fulgera. Dimineață pe ploaie am ajuns la Mănăstirea Sf. Ioan de la Rilla, o mănăstire extraordinară, pictată pe pereții exterior, candelabru mare (cu o formă interesantă) și pardosită cu pietre prin curte. Ne-am închinat la sfintele icoane iar un călugar (român sau care știa românește), ne-a descoperit sfintele moaște a lui Ioan de la Rilla care se aflau într-o raclă de lemn frumos colorată, (care se afla sub icoana Mântuitorului de la catapeteasmă) aievea unui curcubeu (dar nu Kitsch-os), ne-am rugat, iar apoi am luat binecuvântare de la episcop, am cumpărat câte un suvenir și am plecat înfrigurați. (Era un peisaj foarte frumos și mi-a făcut o impresie mistică  această mănăstire). Unul dintre părinți a avut inspirația „divină” și a luat o țuică de acasă și ne-a dat câte un păhărel mic care ne-a încălzit trupul și ne-a veselit inima.

  În Grecia după vamă, am oprit și am mâncat cu toții la o stație de alimentare, obosiți fiind dar bucuroși pentru că ne apropiam de Sfântul Munte. La frații noștri bulgari șoseaua era bună dar nu lipseau căruțașii și ghetourile comuniste. În schimb la greci le recomandăm să repare unele drumuri pentru că în caz contrar schimbăm bucșele și arcurile des la mașini.

   După-amiază am ajuns la Tesalonic, ne-am cazat la Hotel Heaven și după un duș am plecat la Mănastirea Sf. Anastasia și ne-am închinat la moaște, le-am mirosit, miroseau a Rai toți au simțit mireasma și când te rugai nu-ți mai venea să pleci, apropiindu-te de raclă și meditând, realizam înțelpciunea sfântului care a ales partea cea bună și preocupările mele mundane de care mi s-a lipit inima.

   Seara am cinat cu toții la un fast-food după ce ne-am rupt mâinile „limba-gimnastică”  deoarece grecul respectiv nu știa nici „engleza” de talcioc. Ne-am amuzat, am discutat la masă și am mers apoi să ne odihinm trupurile neputincioase.  

    Dimineață m-am trezit devreme și am ieșit în grădina, am analizat munții, roua și aburii care ieșeau din pământ, mi-am adus aminte de cartea Genezei și începutl lumii pe când nu ploua. Toți s-au trezit voioși, odihniți și veseli, am mâncat bine cu toții, am băut cafele și am discutat înflăcărați despre teologie și sfinți. Am admirat creația lui Dumnezeu și panorama, iar ulterior am plecat voioși în centrul Tesalonicului. Aici am fost la biserica Sf. Cuv. David și Sf. Teodora și ne-am rugat cu toții, iar moaștele miroseau extraordinar și am sesizat că toate au mireasma lor personală (specifică). Apoi am ajuns la biserica Sf. Sofia și Sf. Vasile  al Tesalonicului unde erau grupuri de nemți. Am discutat cu niste bătrâni (nemți) și erau puternic impresionați de moaște și frumusețea bisericilor. Ulterior ne-am dus la biserica Sf. Anisa și Sf. Ierarh Grigorie al Tesalonicului și la Mitropolie unde erau moaștele Sf. Grigorie Palama. Aici am întâlnit grupuri de maici din România, bătrâne cu preoți în pelerinaj care admirau și se minunau de frumusețea edificiilor.

 Totodată am vizitat și orașul, construcțiile mai noi și mai vechi, au un stil mediteraniano-romanic, iar casele sunt cu acoperiș terasă;  se observă că  au avut o demnitate democratică pentru că nu i-a afectat comunismul „gri” al construcțiilor. Pe faleză l-am întâlnit pe părintele român Cleopa, care le amintesc băieților să-l poarte în rugăciunile lor și am discutat cu el,  iar apoi ne-am plimbat pe faleză unde am sesizat că terasele cu panoramă la mare, erau pline la ora 11:00 iar copiii veneau de la școală. Băieții discutând se întrebau, „Cine muncește în Grecia dacă toți sunt la terasă ? ” „De ce vin așa repede copiii de la școală ?”. Aici o parte din grup a vizitat Turnul Alb de pe faleză, un turn cu o istorie interesantă, unde au fost torturați mulți creștini. Un coleg a fotografiat corăbiile iar eu m-am informat despre istoria, economia și universitatea orașului. Am prânzit la un restaurant grecesc și din discuții am aflat că patronul avea soția din Constanța iar el învățase românește de la ea. După prânz am vizitat biserica Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir și ne-am închiant la moaște ca apoi să mergem la Mănăstirea Sf. Ioan Teologul unde ne-am închinat la mormântul Sf. Paisie Aghioritul canonizat de curând. Erau mulți oameni, se închinau la mormântul lui, iar în curtea mănăstirii era extraordinar de curat și bine amenajat din punct de vedere peisagistic. Erau terase și jardiniere cu flori, grădina era extraordinară iar panorama îți încânta ochii. Mănăstirea avea un program bine definit care se respecta cu strictețe (din punct de vedere al vizitelor) iar la plecare ne-am bucurat de rahat și câte un pahar de apă rece. Ineresant este că mănăstirea avea casă de marcat și ofereau bonuri fiscale, lucru ce la impresionat pe „procurorul” care ne însoțea.

   Aceasta a fost ultima vizită, am lăsat în urmă Tesalonicul, (îi un oraș foarte frumos cu istorie), biserici multe, construcții vechi, arenă unde luptau gladiatorii iar acum crește iarbă și copaci. Câți au murit acolo, câte pariuri s-au pus și câte lupte sângeroase au fost, dar timpul le-a astupat pe toate și au rămas doar niște ruine.

   Am văzut în Tesalonic mulți cerșetori de-ai lor alcoolici, unuia chiar am vrut sa-i oferim un păhărel dar nu l-am mai găsit și am rămas cu părere de rău ( eu personal). Pe drum am discutat cu unul dintre părinți și am analizat flora și fauna lor, sesizând că nu-i chiar aridă ci chiar bogată în unele zone. De asemenea peisajele sunt foarte frumoase și casele respectă un anumit alininiament și o anumită arhitectură.

Seara am ajuns la Ouranopolli, ne-am cazat la o bătrână care avea o pensiune cu iz de mucegai, ieftină ce-i drept dar și intimă în acelaș timp. Am cinat la un restaurant grecesc și ghidul nostru, un părinte evlavios a recomandat băieților caracatiță în sos de vin care unora le-a plăcut iar altora nu. Ospătarul era român și la plată ne-a „terfelit” românște pentru că pe mine m-a costat berea mai mult decât cina, bon nu exista, dar cel puțin a fost frumos pentru că am discutat cu toții și am admirat marea. Am vizitat orășelul și am constatat că îi destul de interesant, multe terase, cafenele, restaurante și multe magazine cu obiecte bisericești.

ÎMBARCAREA SPRE ATHOS

   Dimineața ne-am trezit devreme și am plecat în port, am așteptat să ne aducă permisul pentru ședere în Athos, și a venit o mașină cu un cetățean ce avea figură de „pușcăriaș” care o făcea pe-a interesantul și nea înmânat aceste „depeșe” după care ne-am îmbarcat pe feribot. Am discutat cu niște nemți, mergeau în pelerinaj și erau fermecați de mistica ortodoxiei. Am analizat muntele Athos de pe mare și am văzut multe „căsuțe”/chilii, în care presupun că trăiua anumiți pusnici. Am debarcat la Mănstirea Dohariu unde 

 află Icoan Maicii Domnului „grabnic ascultătoare”. Este o mănasire frumoasă din piatră, cu grădini și lămâi. Ne-am închiat la Icoana și am observat un călugăr bătrân, care avea o boală și u

n compartament ciudat. M-am întrebat în mintea mea, de ce îi așa sau ce se ascunde sub acest comportament. Am rămas la masă la trapeză, întâplator am fost așezați paralel cu un episcop rus venit în vizită. Era înroșit la față (roșcovan) și semăna cu P.s Varlaam, avea în față un pahar de cristal și o carafă cu vin „rose”, tacâmuri și farfurie de porțelan. Noi muritorii de rând am mâncat în castroane de metal și am băut apă. Macaroane fade cu le-au numit băieții  câte un măr și o salată din verdețuri. Unul din părinți neputând suferi mâncarea mi-a pasat mie pastele anoste și l-am „salvat” iar pe mine m-a salvat clopoțelul în care bătut episcopul (toți s-au ridicat brusc, iar un călugar săracul a mai rămas să înbuce ceva, probabil nu prea avea dinți sau mânca mai greu). Ne-a binecuvântat pe toți episcopul și am plecat pe jos la mănăstirea Xenofont. Peisajul era feeric, flori de munte, pomi înfloriți, aerul curat și liniște celestă netulburată. Am făcut câte un popas și mai discutam, unul dintre părinți ne-a povestit niște anecdote care ne-a făcut pe toți să zâmbim. Am poposit la Izvorul   Sf. Gheorghe și ne-am săturat trupul cu apă binefăcătoare. Tradiția spune că Icoana a venit pe mare la acest izvor după ce a fost aruncată de iconomahi în mare. Ajunși la Xenofont, ne-am rugat și ne-am închinat la Sfintele Icoane, după care am cântat cu toții la Icoana Maicii Domnului „Lumineză-Te, Luminează-Te”, am analizat construcțiile și acoperișul și am observat că toate construcțiile din Athos, în loc de țiglă, au piatră fasonată, fapt ce dă un caracter si o arhitectură frumoasă bisericilor și chiliilor. La plecare am văzut și locul de fumat pentru pelerini, iar în stața de aștepare a feribotului doi călugări fumau de zor, strașnic. Bineînțeles că am intrat în vorbă cu ei și am încercat să aflu punctul lor de vedere asupra viciului. Au mărturisit că-i mustră starețul și fumează de 15 ani. Fumau doar în timpul liber și nu aveau voie să duhnească în strană a țigară. De cuminecat nu era problemă pentru că canoanele nu prevăd acest viciu zic ei...

    Călătoria noastră a continuat pe mare spre portul Dafni, cel mai mare port din Athos și de aici am luat un autobuz vechi, îmbâxit de călători și praf spre capitala Karyes. Urcând pe munte pe serpentine, îți mai trece prin gând că s-ar putea strica frâna la „tramwai” (așa am denumit eu busul) și ai putea ajunge la Domnul repede. Ajunși la Karyes cu bine, ne-am alimentat de la magazine cu cele de trebuință și ne-am îndreptat spre Biserica Protaton unde ne-am închinat la Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” și am admirat edificiul. De aici ne-am îndrepta spre mariminosul schit rusesc Sf. Andrei, unde ne-am închinat la Capul Sf. Andrei și la icoane. Biserica este mare, impresionantă, specific rușilor „balșoi” iar catapeteasma extraordinară poleită cu aur, absidele din biserică solide iar pictura de o frumusețe rară. Am cântat și aici Luminează-te și Hristos a Înviat după care am mers pe jos până în „centru” iar pe drum am salvat o broască țestoasă care ieșise pe șosea.

PERIPEȚIILE CU „TRAMWAIUL” LUI NEA MITICĂ

   Părintele (ghid), contactează un șofer român și închirează un microbuz modificat cu roți de off-road. Glumele lui de șanterist erau cam depășite, și cam prostești. Îi mirosea gura a „makeală” și se apropia de hău cam tare, (riscant, se putea rupe malul și duși eram). În microbuz  s-au mai urcat patru preoți din Hunedoara, băieți smeriți cum i-a numit unul dintre părinții noștri, chiar blajini i-aș numi eu, care venise să se roage la Sfântul Munte. Der Alchoolismus de nea Mitică de ce nu ar fi făcut niște glume pe seama lor ca să-i jignească, dar aceștia s-au amuzat pe seama prostiei lui. Bineînțeles că în același timp, nea Mitică era și ghid, ne oferea explicații și adnotări din Muntele Athos, (unele eronate, dar unele folositoare). Adnotez că cine stătea pe banchetele din spate, dinții îi clănțănea rău de tot și îl vedea pe nea Mitică (inconștieintul) care întorcea capul și discuta cu noi. Am văzut peisaje frumoase și muntele Athon, care încă mai avea pâlcuri de zăpadă. Ne-a taxat Nea Mitică avidul și „afaceristul șpăgar”, pe părinții de la Hunedoara i-a lăsat în  alt loc, iar pe noi la Schitul Lacu. Aici era un Olandez care se convertise la ortodocși și am discutat puțin cu el, (îndeosebi unul dintre părinții noștri a fost mai interesat de caz). Un călugăr fanatic ne face primirea cu apă, uzzo și rahat, mergem ne închinăm în Biserică, (foarte mică, cu un parchet laminat pe jos, iar înălțimea era de 2, 10, pt mine dădea aspect de gheretă, (nu critic, nu obiectez... astea au fost posibilitățile probabil) și plecăm jos la chilia monahului Simeon. Cât am coborât, prospețimea aerului, pădurea și atmosfera ne-a resuscitat din toate punctele de vedere (sau cel puțin pe mine, pt că nu eram obosit). Am fost primiți de monahul care lucra la grădinărit, cazați și invitați să participăm la Vecernie. Citește psalmi, cântări cu părinții, pe glasuri, (deși săracii călugări, nu știau să cânte, părintele le cânta ca la carte); mă gândeam la Barnea, ce doi le-ar fi pus dacă i-ar fi auzit. După terminarea Vecerniei, am mâncat ceva frugal (ca pentru seară) și fiecare am mers la chiliile noastre, (părinții separat, noi laicii separat). Eu am plecat pe poteci cu un toiag luat de prin pădure, cu scopul de a găsi un pusnic sau un mistic, am văzut peisaje frumoase, am meditat și spre mulțumirea mea, am găsit o casă/colibă a unui pusnic, dar n-am îndrăznit să intru pentru a nu tulbura pe nimeni. Plinbându-mă prin păduri, auzul mi se desfăta cu susurul apei, dar mărturisesc că erau momente în care acest susur se transforma în vuiet iar desimea pădurii care (crea un semi-întuneric, îți dădea senzații de teamă). După această plimbare lungă, m-am întors și în acelaș loc am găsit un călugar de la schit care vorbea la telefon și se tânguia cuiva de anumite ispite ale fraților. În dormitorul de oaspeți, atmosfera era încinsă, râsete și povestiri, șoferul cu domnul „calculatorist” fericiți și încălziți de la „rakî”. Domnul procuror medita și a adormit extenuat, iar colegul „universitar” încă nu era hotărât dacă participă la Sfânta Liturghie sau nu. La orele 1:30, trezirea ca în armată, clopot și toacă, la auzul zgomotului, pentru unii a fost pedeapsă, fețe obosite și grimase de nedumerie pe fețele lor, dar ajunși în biserică, au uitat pricina „necazului”. Înainte de a merge la Sf. Liturghie, am mers în negura nopții să văd ceva (personal) și m-am uitat pe crugul cerului. Atât de frumoasă era bolta și strălucirea Luceafărului, a stelelor în cât imediat mi-am adus aminte de filozoful german Kant care zicea că de două lucruri se minunează cel mai tare „ Conștiința omului și bolta cerească”. Strălucirea stelelor este mai puternică acolo, pentru că întunericul nu este „stricat/diluat” de lumina stradală sau a caselor. Revenind la Sfânta Liturghie, am citit în tam-dem cu domnul procuror psalmi, părinții cântau și oboseala a făcut ca unul dintre părinți să inventeze o noua „formulă doxologică” , fapt ce ne-a amuzat dimineață la micul-dejun. Bâlbâiala, bolboroseala preotului, ne crea dificultăți de a răspunde în strană și nu de multe ori, era să ratăm răspunsul corect. Am cântat frumos oricum, le-a plăcut și lor, pentru că ei (călugării) mai mult rosteau decât să cânte, dimineață am făcut parastasul pentru morți, am discutat prin curtea schitului, am admirat munții și am primit o masă (copioasă zic eu), pentru cântarea și pomelnicile lăsate. N-am avut cu-i să-i zicem „Bună Ziua” pentru că monahii s-au retras în chilii, fără să ne luăm la revedere.

   Am urcat muntele anevoios, pe cărări și scări întortocheate la Schit și mă întâlnesc la o discuție de loc maeutică cu Pr. Paisie pe care nu vreau să-l critic, dar tinde spre fanatism. Îi explic eroarea doctrinară pe care o practica și începe în stația de așteptarea un circ de s-au adunat toți mirenii și câțiva călugări printre care unul mai zurliu, ce s-a enervat și la pus la punct oarecum. (Nu-i nimic, acum lucrez la caz, trimit email și-l corectăm diplomatic, după sugestia domnului procuror). Vine Nea Mitică, bineînțeles tot cu „makeala” în cap, îi ia suplimentar pe părinții de la Hunedoara și începe aventura cu „tramwaiul”. Poantele lui „exuberante” dar de data asta chiar conducea cu spatele, până m-am enervat și i-am zis să-și țină capul ăla (îmbâxit cu câlți) drept și să vorbească că-l auzim și așa. Am cântat împreună cu preoții de la Hunedoara în mașină (Hristos a Înviat) și am plecat spre Vatopedu, nea Mitică știa el ceva istorie și ne explica după puterea lui de exprimare cam prolixă. Nu știu ce (învârteală) a avut cu un cetățean de la luat de pe drum și am trecut pe la un schit românesc, aici starețul ne ține o pareneză din prag despre Arsenie Boca și ne întreabă dacă știm ce înseamnă pecuniar, iar mie un pic nu mi-a lipsit să-i zic ceva, pentru că peste toate vorbea și acerb la adresa preoților de la Hunedoara, pe care îi considera „Vinovații fără vină” pentru comercealizarea unor litografii etc, de la mormântul părintelui; (Menționez că la aceast Schit, a stat 3 luni aprox Arsenie Boca).  Ajunși la Vatopedu, am văzut multe icoane printre care așa numita „Împușcata” capul cu urechea neputrezită a Sfântului Ioan Hristostom (+ 407), ne-am închinat pios și un călugăr francez, a fost foarte amabil cu noi, pentru că a vorbit frumos, ne-a primit cu drag și ne-a dăruit ulei și niște (șnururi) pe care cu credință și rugăciune, femeile care nu zămislesc prunci, trebuie să le poarte, iar cu ajutorul Maicii Domnului se deschide izvorul dătător de viață. Ne-am cerut voie de la părinte să cântăm (Luminează-Te) la Icoana Maicii Domnului, și ne-a lăsat, iar în momentul cântării părintele care cine știe ce vedea în noi sau ce amintiri i-am trezit, a plâns, poate de bucurie sau cine știe.... De folos să le fie și celor ce s-au închinat cu credință și nădejde, pentru că Domnul le ascultă rugăciunea ! După ce am cumpărat câteva suveniruri, tămâie și multe altele, după trebuință și „porunca” soțiilor, am plecat spre schitul rusesc Sf. Proorc Ilie, edificiu „balșoi” cu pictură frumoasă și catapetesmă plină de aur. Am cântat și aici la icoana lui Sf. Paisie Velcikovski de la Neamț și ne-am închinat la Icoana Maicii Domnului „Înlăcrimata”. Părinții de la Hunedoara, erau impresionați de a treia cântare de la Hristos a Înviat și doresc să o învețe, pentru a o transfera în Ardeal la credincioșii lor; Amintesc aici „calculatoristului” să trimită filmarea, pentru a le bucura inimile...

  Ne pornim spre mănăstirea Stavronichita, unde se afla Icoan Maicii Domnului care a fost scoasă din mare cu o scoică lipită de frunte, tradiția spune (sau cel puțin gura lui nea Mitică) că în momentul când au vrut să dezlipească scoica, a sângerat astfel rămânâd în istorie cu această minune. Am analizat și adevărat este, urmele sangvine se pot observa și astăzi. Tot aici ne-am închinat și la icoana Sf. Nicolae și îndeosebi cei care îi poarta numele.

    Plecare spre Mănăstirea Iviron, desigur starea șoferului se acutiza și glumele lui „bune” continuau, dar cel puțin mă amuza „bufoneala” lui, mai ales când explica istoricul mânăstirilor. Sper să nu fac confuzie, dar rețin că aici ne-am reîntâlnit cu episcopul rus de la Rusikon, cu o gardă de gealați și hamali după el, dar ce a ieșit în evidență mai tare, era „buhaiul” lui de bodyguard K.G. B –ist, care avea peste 2 m înălțime, 150 kg de mușchi și două tatuaje, o mănușă de box pe mână și un „scarabei” sau șarpe pe gât. Se fotografiau în curtea mănăstirii, noi între timp ne-am închinat la toate moaștele, care erau foarte multe, cunoscuți și necunoscuți sfinți, ca apoi să ne întâlnim cu rușii la Icoana Maicii Domnului, unde am văzut un „ritual aparte de Sfințire a Icoanei” prin atingere; (Știu de la Pr. Semen că sfințenia nu este molipsitoare). „Buhaiul” nu își făcea cruce, se uita ca la circ la noi, cine știe la ce fleici și șprițuri se gândea el și noi îl plictiseam cu ritualul nostru.

    Lăsăm în urmă și Ivironul, trecem pe la Mănăstirea Caracalu, mănăstire ajutată de Petru Rareș, întărită cu turn pe cheltuiala sa și plecăm spre Marea Lavră. Aici am admirat un Chiparos bătrân și frumos, priveam cu nesaț la acest pom și-l 

. Ne-am închinat la mormântul Sf. Atanasie Athonitul, iar prin curte mergând am văzut Icoana Maicii Domnului acoperită cu pânză, pentru a fi protejată de U. V și doar un părinte Hunedorean s-a închinat „clandestin”. Tot acest „excentric” în Kareia și-a schimbat potcapul cu un culion rusesc , pe care zicea ca-l va purta la iarnă și sper să-i șadă bine.

 

SCHITUL ROMÂNESC PODROMU

Amfitrionii călugări, ne-au primit bine la acest schit, cu vechiul ritual, uzzo, rahat și invitație la masă. Pentru prima dată ni s-a cerut permisul de ședere în Athos și am fost înscriși într-un registru gros cât B.c.a-ul. Am participat la Vecernie iar apoi am fost invitați la trapeză, unde am mâncat salate, verdețuri, brânză și apă. Preoții au fost cazați separat iar noi mirenii în alte (dormitoare chilii), comune. Până a ajunge în dormitor, trebuia să urcăm printrre niște coridoare (labirinturi) întunecoase, care erau în reparații. Dormitorul era curat, chiar modern aș spune, cu parchet melaminat, geamuri vopsite și pereți curați; (în partea de vest, erau două picturi mari Maica Domnului și Hristos). Lăsăm bagajul și imediat plecăm spre peștera Sfântului Atanasie, printr-o poartă lăturalnică a mănăstirii, străbătând o padurice de arbuști ( cam la 2 m), foarte deasă și impresionantă. În 30 min aproximativ am ajuns, ne-am minunat și aici de frumusețea peisajului, de locul unde și-a ales Sfântul să sălășuiască și discutam de puterea lui fizică de coborî și a urca, pentru că am coborât cel puțin 400-500 de trepte. La peștera lui erau lăsate, ibric, cafea, zahăr și butelie pentru pelerini, iar înăuntru era săpat în stâncă și vedeam tot felul de intrări, adâncituri care erau formate natural. Ne întoarcem la schit voioși și discut cu unul dintre dragii noștri preoți hunedoreni, care-mi destăinui că „consăteanul” nostru de moldovean șofer abțiguit, lor le-a luat mai puțin bani pe transport, și de fapt ei au plătit ciubucul lui nenea. Am rămas indignat, domnul procuror a zis să mă calmez și am trecut și peste viclenia aceasta... La dormitor, calculatoristul nostru, s-a fâstâcit cu domnul șofer al nostru și nu au mai mers la peșteră, era supărat, cum, de ce?? Etc... A vrut să meargă pe întuneric, dar micul impediment erau șacalii care-i cântau pe la geam și vântul ce șuiera pe la fereastră. Amănă pe dimineață vizita, se înțelege cu părintele ghid, dar țuica le-a dat poftă de viață la băieți și râzănd foarte tare vine un călugăr nervos cu barbă răsucită și zice „ În mănăstirea asta nu se mai poate citi sau ruga nimeni”... Liniște pentru 5 minute și se apucă cei de la dormitorul alăturat de „cioace” , eu și domnul procuror plecăm la duș și mai admirăm curtea, mănăstirea și biblioteca la care n-am ajuns.

   Mergem la odihnă, băieții erau veseli și într-un târziu se dă stingerea, după un somn în (trezvie), clopotul răsuna pe la 2 pe coridor, iar apoi cel mare al mănăstirii. Mergem la slujbă și lăsăm pomelnice, am stat în strana dreaptă cu unul dintre părinții noștri, apoi am discutat cu un călugăr  și am lăsat pomelnice la cititorii din pridvor. Aveau sute de pomelnice și le citeau la lumânare. De asemenea în biserică aceeași atmosferă mistică era, semiîntunerci, lumânări și candele cu ulei.

   Dimineață osteniți, ne-am luat rămas bun de la părinții hunedoreni și am plecat spre Kareya cu acelaș ne-a Mitică veșnic mușcat de șarpe. Aici am mers la Chilia Sf. 

 cel Sfințit și am văzut o icoană foarte rară în iconografia ortodoxă, Maica Domnului alăptând Pruncul.

   Plecăm spre portul Dafni și aici ne împrietenim cu un călugăr simplu, dar smerit. Ne îmbarcăm pe o șalupă rapidă și ajungem la Uranopolis, unde am prânzit (la preț de zi). Mulțumim lui Dumnezeu și plecăm spre țară, drumul înapoi a fost  probleme, condiții atmosferice bune , ne oprim la vama dintre Bulgaria și Grecia, unde am făcut niște cumpărături, iar vânzătoarea făcea porcării la paritate banilor, vrând să-l păcălească pe unul dintre părinții noștri.

   Ajunși în România, la miezul nopții, am văzut Casa Poporului și Catedrala Mântuirii Neamului, am admirat construcțiile și le-am zis celor din breaslă, să privească bine pentru că aici vor fi strămutați la vremea potrivită.

  Mergem să mâncăm ceva, iar aghiuță cu ajutorul unui milițian, vroia să ne strice starea de spirit, amenițând șoferul nostru că-l amendează. Se „mușamalizează” și această problemă și călătorind toată noaptea am ajuns sănătoși și mai înduhovniciți zic eu acasă.

    Îți mulțumim Doamne pentru ajutorl Tău  să ne păzești și să ne călăuzești în toate zilele vieții noastre spre Împărăția Ta cea veșnică !!!! Amin !!!