Primăvară frumoasă, florile câmpului se împleteau cu ciulinii și
mărăcinii, formând o moadă de colorit asemenea curcubeului și miresme ce ne
încântău simțul mirosului.
Îl văd pe vecinul „Scută” luat de salvare iar a doua zi aud că a murit. „Văduva”
care nu era chiar văduva (concubina), anunță decesul și pune accent pe cauză „-
Scută a murit de la supradoza de viagra !!!!!”
Supărarea ei reală nu era decesul, ci modul în care a decedat... Băieții
mei s-au „întristat” și ei, șiind că decesul vecinului, echivaleaza cu un
parastas frumos.
Liderul Mihăiță Băiet Frumos,
anunță pe unchiul Kostello, amator de evenimente „gratis” și pe băieții
pocinogari, care nu absentează niciodată, Titi Scapetti, Macarie Călugărul,
Omul mic și Nea Tiron (zis jurnalistul). Desigur sosește și momentul mult
așteptat și băieții băieții fiind în întârzâiere, fac un „blat” la autobus și
apar speriați la înmormântare. Lume multă, „lume bună”, profesori, medici,
cucoane îndoliate, împopoționate, fistichii, ferchezuite (care nu prea le aveau
cu cele sfinte), ascultau plictisite „mormăiala” popii.
Unchiul Kostello într-un ungher întunecos, stătea smerit și se ruga
pentru sufletul răposatului pe care nu-l cunoștea sau nu prea îl cunoștea.
Intru cu gașca de pomănari și petrecem mortul la groapă. Pe drum îl întreb pe
unchiul Kostello, „ -Ce faci pe aici, l-ai cunoscut pe răposat?”; „- Daa...
cum, era profesor, „băiet” bun”, cuvinte și informații preluate din necrolog și
de la Băietu Frumos. La groapă, rad tot de pe năsălia care ducea pomenele și se
orientează în teren, observând că „văduva” nu venise la funeralii, și spre
norocul băieților, că-l cunoșteau pe fratele mortului astfel reușind să se
introducă în microbusul care îi ducea direct la masa de parastas.
Urmează al doilea obstacol, gardianul de la restaurant, dar si aici
norocul a fost de partea lor, pentru că îi zic gardianului : „ –Pomănarii sunt
cu mine, lasă-i să intre să mănânce de sufletul mortului, special i-am cules
din cimitir”. Gardianul supus, retrage garda și astfel băieții se văd ajunși în
Paradis.
Sosiți pe Pământul Făgăduinței, băieții privesc păhărelele cu rachiu și
apausul de pe masă. Mihăiță însetat începe să tragă la măsea paharul lui, al
meu, a lui Titi și chiar pe alui Macarie atentând și la paharul unchilui
Kostello. Acesta vigilent observă și se zburlește asemenea unui arici în
pericol. Mihăiță se simte ofensat și strigă „- Dă-mi paharul !”; Kostello
iritat îl avertizează, dar Băietul nu se lasă și vine cu o replică imediat „-
Nu-ți mai dau „fimei” de la matrimoniale”. Babele din sală cu auzul fin și
dornice de spectacol se opresc din discuții și își îndreaptă privirea spre scenă,
așteptând continuarea acțiunii a celor doi charismatici.
Urmează replica lui Kostello dură, cu simțul proprietății dar și pofta
de cogniac, iritat îl amenință pe nepot că-l așteaptă coerciții grave, iar
prima măsură va fi la ciorbă prin turnarea pe capul lui Mihăiță și aranjarea
floacelor cu tăieței. Mihăiță iritat țipă și îi promite că aruncă masa peste
cap iar femeile de la matrimoniale nu o să-l mai caute... (să nu mai zicem de
toporul fermecat a lui Mihăiță).
Într-un final aplanăm situația și începem și începem să discutăm de „moartea
fericită” a răposatului, băieții afirmând cu toții că a murit fericit cu „Cucul”
băț...
După cum știm „sângele apă nu se face” cei doi au uitat de disputele de
la parastas și pleacă fericiți la doamnele (bețivele din Tătaraș” cu ardei
mușcați de pe masă, colaci și suc pe jumătate, intrați în apartament, doar ei
știu ce au mai făcut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu