Întreprinzând una dintre călătoriile mele
în Ardeal, în plină vară după o întârzâiere obișnuită de ordinul orelor a
trenului, urc în emblematicul tren românesc spre Moldova mea dragă. Trenul îmbâcsit
cu călători, deși dubios, mai mulți călători decât locuri, pornește greoi spre
munții răcoroși și plini de verdeață. Fețe boțite, beri în exces și multe
sticle cu alcool circulau din mână în mână, prietenii bețivănești legate între
tovarăși și discuții fără rost pline de non-sens. Deși legea Europeană nu
permite fumatul în spațiile publice și îndeosebi în mijloacele de transport, în
„trenul foamei” ce leagă cele două regiuni, se fumează și se bea mai tare decât
la birturi.
Se face liniște pe la orele dimineții,
bețivii obosiți de matrafox și puterea nopții, se retrag pe valize boțite,
prin compartimente sau pe coridoare, contaminând aerul cu mirosul de makeală
ieșit din stomac. În compartiment, o domnișoară „trandy” cu cățelul ei caniș,
moțăiau pe scaun și deschidea geamul adesea pentru a împrospăta aerul contaminat.
Adormind bețivul, cățelul șugubăț, sare din brațele domnișoarei și începe să
lingă pe cap cetățeanul turmentat. Deși beat mangă, se trezește nenea și ia
câinele și-l izbește oarecum de podea. Madame începe să țipe iar bețivul cheamă
conductorul pentru a-i arăta regulamentul, unde scrie, în ce condiții pot fi
transportați câinii în tren. Desigur „nașul era în „aer” scoate o carte de
regulament, destul de grosă și caută vreo 15 min condițiile. Bineînțele,
semianalfabeți amândoi, dădeau interpretări semantice articolelor, după capul
lor ciufulit. Bețivul susținea cu toată tăria să fie scos câinele afară,
domnișoara îl acuza pe bețiv de alcoolism și consumarea băuturilor alcoolice în
public, cerea notă explicativă nașului pentru
tupeul acestui bețiv de a bea bere în
compartiment, la care acesta se apăra că berea este aliment. Într-un final
nașul fiind depășit de situație a zis că va suna la poliția T F, aceștia
nemulțumiți de prestarea nașului intră în compartiment și mai polemizează o
vreme, până când somnul îi prinde pe toți. Desigur
într-un târziu, sosesc doi tablagii grași să rezolve cazul „cățelul”, care era
deja rezolvat, cățelul dormea cu bețivul treaz (acum) și toată lumea era
fericită. La următoarea stație bețivul pupă cățelul pe nasul umed și își ia
rămas bun de la toată lumea, îndeosebi de la cățel...
Trenul se urnește pufăind, ducând pe toți la
destinația lor, iar nașul precizează că în 40 de ani de meserie nu a mai
întâlnit asemene dificultate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu