Sf. Evanghelist
Matei la capitolul XVII versetele de la
14- 23, amintește de un copil lunatic; Sf. Evanghelist Luca care era medic,
scrie și el de minunata vindecare dar amintește un amănunt în plus, și anume că
făcea spume la gură Cap IX; 39; al
treilea siinoptic Sf. Evanghelist Marcu, relatează și mai bine, spunând că „...
face spume la gură și scrâșnește din
dinți și înțepenește... „ (Cap IX; 19). Dacă vom studia dicționarele
explicative ale limbii române, ediții mai vechi și mai noi, vom observa că
sensul de lunatic este foarte larg. Definesc termenul ca însemnând somnambul,
nebun, un om care este zăpăcit, ciudat și cu halucinații, fantastic cu
preocupări bizare.
Adevărat este că
acest copil, era deranjat de demon când era lună plină și de aici i se trage
„manifestarea bizară, ciudată” de lunatic. Dacă stăm și cugetăm, de ce demonul îl
șicana la lună plină ? Răspunsul ar putea fi următorul; prin faptul că luna
după remarca sfântului Vasile îi poate crea omului o anumită stare de
disconfort, în special când se produce fluxul și refluxul mărilor și a
oceanelor (fluvii etc) prin apropierea sau îndepărtarea acestui astru natural,
omul care este creat asemenea pământului (75% ape și 25 % uscat) 75 % apă și
restul oase, se produce o oarecare stare de agitație. Alibiul diavolului aici
este de a îi face pe oameni să creadă sau să dea vina pe creația lui Dumnezeu,
pe lună ca fiind „făcătoare de rău”.
Observăm că
evangheliștii amintesc de înțepenit și spume la gură. Simptomele descrise de ei
sunt ale unui om bolnav de epilepsie, simptome care i-a făcut pe unii să creadă
până în ziua de azi că un om bolnav de această neplăcută boală[1] este
o boală a demonizaților. Dacă vom citi cartea Idiotul scrisă de marele
Dostoievski, vom observa că personajul principal prințul Mîșkin, suferea de
această boală a „demonizaților” . În
realitate el era eticul și virtosul ce se îndrepta cu repeziciune spre vârful
Muntelui celor Virtuoși și trăia printre demonizați bețivi, ce-i drept
nesuferinzi de spume la gură, dar cu mintea țeapăna sau înțepenită în vodcă și
spume porcești la gură când se jigneau pentru fleacuri.
Trecând peste cele
două înșelăciuni ale lui satan care a încercat să păcălească oamenii prin modul
lui de acționare, dând vina pe lună și ofensarea copilului în timpul bolii din
vorbele Mântuitorului extragem esența. ...Acest
ne-am de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post”.
(Mc 9;29). Adeseori în mănăstiri sau printre oameni auzim sintagma „ post și
rugăciue”, la Hristos este total invers, pentru că El știe că nu poate posti
toată lumea din cauza slăbiciunii trupului sau din binecuvântate pricini cum
adesea numim noi, dar rugăciunea poate fi rostită de toți oriunde de la mut
pâna la paralizatul la pat.
În concluzie
Biserica Ortodoxă a rânduit această pericopă în timpul postului Adormirii
Maicii Domnului, pentru a arăta puterea postului și necesitatea lui. Ordinea cuvintelor pronunțate de Hristos, nu
au fost la întâmplare pentru că diferența dintre postitori și diavoli nu este
nici una, dar între rugător și mândru este de la cer la pământ.
[1] * Neplăcută o numesc eu, deși Dostoievski spune că noi muritorii
obișnuiți nu știm cât de bine se simt ei o secundă, săracii bolnavi pe care-i
compătimim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu