„Origen, numit și
Adamantius, a rămas sărman pe la vârsta de șaptesprezece
ani, împreună cu cei șase frați și mama sa văduvă, după ce tatăl Leonida a fost
încununat cu martiriul pentru Hristos în timpul prigoanei iscate împotriva
creștinilor în anul al zecelea al lui Severus Petrinax”.
Așa începe descrierea vieții lui Origen, în
cartea Fericitului Ieronim care l-a trecut în dipticele bărbaților iluștrii.
Origen s-a născut probabil în 185/186,
dintr-o veche familie din Alexandria, care se pare că era de neam egiptean; mai avea șase frați, dintre care el era
cel mai mare.Tatăl său era un creștin evlavios și i-a oferit o educație înaltă
tânărului novice care în curând avea să-și pună părintele în dificultate. Pe lângă științele profane, tatăl său l-a îndemânat să se adâncească în
știintele înțelepciunii celei sfinte, pretinzându-i să învețe zilnic și să
recite versete din Sfânta Scriptură. Origen era foarte încântat de tainele
Sfintei Scripturi și uneori punea întrebări dificile tatălui său, iar cel din
urmă bucurându-se de înțelepciunea fiului se prefăcea că îl ceartă, spunându-i
că aceste răspunsuri de profunzime le va afla la timpul potrivit.
Uneori, noaptea, Leonida se apropia de fiul
său și îi dezvelea pieptul sărutându-l cu drag „ca și cum un duh ar sălășui
într-însul”. După cum am văzut în descrierea lui Ieronim pe
la vârsta de șaptesprezece ani Origen rămane orfan, tatăl său murind ca martir
în persecuția lui Severus. Deși era un tânăr adolescent, compune o
scrisoare de încurajare către tatăl său și-l îndemna să nu renunțe la dreapta
credință. „Fii atent să nu cugeți la altceva din cauza noastra”. Chiar însuși Origen dacă nu ar fi fost oprit de mama sa printr-o metodă
ingenioasă ar fi suferit martiriul. (Eusebiu de Cezareea în Istoria Bisericească precizează că mama sa, i-a ascuns toate hainele din casă astfel neputând
ieși). Pentru că tatăl său a mărturisit credința creștină, averea familiei a
fost confiscată și astfel Origen trece printr-un dublu
chin, fiind orfan și sărac în același timp.
După moartea tatălui său, Origen
aprofundează studiile și-l audiază pe Ammoniu Sakkas, un mare filozof din
timpul acela. Porfiriu spune că de la acesta a tras mare folos și a dobândit
abilitatea vorbirii. Apoi prin Providență dumnezeiasca, o femeie foarte bogată
din Alexandria îl ia pe tânărul adolescent sub oblăduirea ei. Această nobilă
mai purta de grijă și unui vestit eretic, antiohian ce se numea Pavel, om
erudit care aduna foarte mulți oameni în jurul său datorită cunoștintelor sale profane și
talentului său oratoric. Cu toate că Origen a trebuit să traiască laolaltă cu
acest eretic, a dat dovadă de statornicie în dreapata credința și nu s-a învoit
niciodată să se roage cu el, ci păstra din tinerețe cu strictețe regulile
Bisericii, iar pentru învațaturile eretice, după cum afirmă în scris mai
târziu, simțea un adevărat dezgust.
În Alexandria, persecuțiile luaseră
amploare așa că mai toți creștinii fugiseră în alte părți ale Imperiului sau în afara acestuia. Chiar unii dintre
elevii și catehumenii de la școala alexandrină au suferit martiriul. Amintim pe
Plutarh Sarenus care a fost ars de viu, Heraclide și Heron decapitați și pe
tânara Potamina împreună cu mama ei. Deși situația era precară, tânărul Alexandrin
se dovedea a fi un adevarat apologet al creștinismului și rămâne în Alexandria.
La doar
optesprezece ani, Origen era așezat de Demetrius în fruntea școlii în locul
preotului Clement Alexandrinul al cărui ucenic fusese și astfel a putut
să-și întrețină familia care era foarte săracă. Eusebiu ne relateaza că nu de
puține ori Origen s-a expus pentru creștinii aflați în închisori, ajutându-i,
încurajându-i și conducându-i până la locul execuției, punându-și astfel
propria viață în pericol. Nu fără rost a fost supranumit „omul de oțel”, deoarece în tinerețile sale, alexandrinul a dus o
viață austeră, încununată cu asceză, post și rugăciune. Era un exemplu demn,
virtuos căruia nu-i păsa de lucrurile mundane și efemere (renunțând la slava
lumească); de multe ori se adâncea în rugăciune și studiu și ținea un post
aspru ce-i periclita sănătatea. „Se spune că vreme de mulți ani a umblat
numai desculț, fără să fi luat ceva în picioare, apoi că foarte mulți ani de-a
rândul a fost departe de a folosi vin sau alte mâncăruri necesare traiului, încât
la un moment dat a ajuns în primejdie de boală, periclitându-și foarte greu
stomacul”. Deducem din acest text că Origen avea anumite
înclinații spre monahism, prin viața și atitudinea sa, reiese că avea
anumite cunoștințe de trăiri ascetice deși monahismul egiptean ia aploarea mai
târziu, în vremea sfânttului Antonie cel Mare.
„…sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși,
pentru împărăția cerurilor” (Mt,19, 12)
Origen a fost fondatorul alegorismului, iar după moartea sa a fost
criticat pentru stilul său exagerat de interpretare a Sfintei Scripturi și
totuși tânăr fiind a interpretat acest text ad litteram. Eusebiu e de
părere că acest gest al lui Origen a fost copilăresc: “mintea
lui era înca destul de necoaptă și copilărească, dar pe de altă parte aduce și
dovada strălucită despre credința și despre puterea lui de renunțare”
Nu se știe precis motivul castrării sale, dar același istoric spune că
Origen a înțeles greșit textul de la Matei, ori e posibil să fi recurs la acest
gest pentru a nu trezi bănuieli că ar duce o viața imorală cu tinerii sau
tinerele din auditoriul său. Deși a vrut să țină ascunsă fapta sa, el nu a
reușit acest lucru, probabil din cauza durerilor, iar mai tarziu regretă,
deoarece castrarea îi producea neplăceri. Auzind de acest curaj a lui Origen, Demetriu,
episcopul cetății l-a admirat la început dar cu timpul a început să-l
disprețuiască, deoarece faima lui Origen creștea din ce în ce mai mult.
În anul 212, călătorește la
Roma în timpul episcopului Zefirin (199-217) „pentru a vedea vechea
Biserică a romanilor” unde s-a întâlnit cu Ipolit Romanul.
O nouă persecuție declanșată
acum de Caracalla pe la 215 l-a determinat pe Adamanțiu să se refugieze la
Cezareea Palestinei, unde a predicat în mai multe rânduri în biserică la
cererea episcopilor Alexandru al Ierusalimului și Teoctist al Cezareei
Palestinei. Origen a fost chemat de Demetriu în Alexandria și criticat, motivând
că un laic nu are dreptul să predice în biserică.
Nu avea voie să predice în
Biserica din Alexandria dar în Biserica din Cezareea Palestieni nu era această
regulă. Trei ani mai
târziu (218-219) Origen este solicitat de Iulia Mammae, mama viitorului împărat
Alexandru Sever la Antiohia pentru a ține mai multe conferințe teologice. Prin
230 Origen călătorește în Ahaia pentru a
combate ereziile de acolo „din pricina Bisericilor din Ahaia ce erau
zguduite de numeroase erezii”. El trece și prin Palestina
unde este hirotonit preot de cei doi episcopi Alexandru și Teoctist, deși făcea
parte din altă eparhie. În același an, preotul Origen este trimis la Atena de
cei doi episcopi pentru o situație similară
celei din Ahaia. Demetriu aflând de hirotonia lui Origen convoacă două sinoade
locale în 230 și 231 și-l excomunică pe Origen din Biserica Alexandriei. În 231 a obținut și
invaliditatea hirotoniei iar la întoarcere a fost izgonit din Alexandria.
Aceste hotărâri au fost însușite de unele Biserici cum ar fi cea din Roma, însă
cele din Asia Mică, Palestina, Siria și Arabia nu le-au recunoscut. Demetriu
motivează excomunicarea lui Origen pe criteriu canonic, invocând castrarea, dar
Eusebiu și Ieronim reliefiază foarte bine invidia episcopului. Astfel, Origen
se retrage în Cezareea Palestinei la prietenul său Teoctist. După 43 de ani de
episcopat Demetriu moare și Origen se întoarce în Alexandria sperând că va găsi
mai multă bunăvoință, episcop fiind acum Heraclas, fost rector al șcloii
catehetice și elev a lui Adamantiu. Acesta, drept „mulțumire” reneagă pe
fostul său profesor și îl condamnă.
