VIAȚA LUI ORIGEN

„Origen, numit și Adamantius, a rămas sărman pe la vârsta de șaptesprezece ani, împreună cu cei șase frați și mama sa văduvă, după ce tatăl Leonida a fost încununat cu martiriul pentru Hristos în timpul prigoanei iscate împotriva creștinilor în anul al zecelea al lui Severus Petrinax”.[1]

   Așa începe descrierea vieții lui Origen, în cartea Fericitului Ieronim care l-a trecut în dipticele bărbaților iluștrii.

   Origen s-a născut probabil în 185/186, dintr-o veche familie din Alexandria, care se pare că era de neam egiptean[2]; mai avea șase frați, dintre care el era cel mai mare.Tatăl său era un creștin evlavios și i-a oferit o educație înaltă tânărului novice care în curând avea să-și pună părintele în dificultate. Pe lângă științele profane, tatăl său l-a îndemânat să se adâncească în știintele înțelepciunii celei sfinte, pretinzându-i să învețe zilnic și să recite versete din Sfânta Scriptură. Origen era foarte încântat de tainele Sfintei Scripturi și uneori punea întrebări dificile tatălui său, iar cel din urmă bucurându-se de înțelepciunea fiului se prefăcea că îl ceartă, spunându-i că aceste răspunsuri de profunzime le va afla la timpul potrivit.

    Uneori, noaptea, Leonida se apropia de fiul său și îi dezvelea pieptul sărutându-l cu drag „ca și cum un duh ar sălășui într-însul”[3]. După cum am văzut în descrierea lui Ieronim pe la vârsta de șaptesprezece ani Origen rămane orfan, tatăl său murind ca martir în persecuția lui Severus[4]. Deși era un tânăr adolescent, compune o scrisoare de încurajare către tatăl său și-l îndemna să nu renunțe la dreapta credință. „Fii atent să nu cugeți la altceva din cauza noastra”[5]. Chiar însuși Origen dacă nu ar fi fost oprit de mama sa printr-o metodă ingenioasă ar fi suferit martiriul. (Eusebiu de Cezareea în Istoria Bisericească precizează că mama sa, i-a ascuns toate hainele din casă astfel neputând ieși). Pentru că tatăl său a mărturisit credința creștină, averea familiei a fost confiscată[6] și astfel Origen trece printr-un dublu chin, fiind orfan și sărac în același timp.

   După moartea tatălui său, Origen aprofundează studiile și-l audiază pe Ammoniu Sakkas, un mare filozof din timpul acela. Porfiriu spune că de la acesta a tras mare folos și a dobândit abilitatea vorbirii. Apoi prin Providență dumnezeiasca, o femeie foarte bogată din Alexandria îl ia pe tânărul adolescent sub oblăduirea ei. Această nobilă mai purta de grijă și unui vestit eretic, antiohian ce se numea Pavel, om erudit care aduna foarte mulți oameni în jurul său[7] datorită cunoștintelor sale profane și talentului său oratoric. Cu toate că Origen a trebuit să traiască laolaltă cu acest eretic, a dat dovadă de statornicie în dreapata credința și nu s-a învoit niciodată să se roage cu el, ci păstra din tinerețe cu strictețe regulile Bisericii, iar pentru învațaturile eretice, după cum afirmă în scris mai târziu, simțea un adevărat dezgust.

     În Alexandria, persecuțiile luaseră amploare așa că mai toți creștinii fugiseră[8] în alte părți ale Imperiului[9] sau în afara acestuia. Chiar unii dintre elevii și catehumenii de la școala alexandrină au suferit martiriul. Amintim pe Plutarh Sarenus care a fost ars de viu, Heraclide și Heron decapitați și pe tânara Potamina împreună cu mama ei[10]. Deși situația era precară, tânărul Alexandrin se dovedea a fi un adevarat apologet al creștinismului și rămâne în Alexandria.

La doar optesprezece ani, Origen era așezat de Demetrius în fruntea școlii în locul preotului Clement Alexandrinul[11] al cărui ucenic fusese și astfel a putut să-și întrețină familia care era foarte săracă. Eusebiu ne relateaza că nu de puține ori Origen s-a expus pentru creștinii aflați în închisori, ajutându-i, încurajându-i și conducându-i până la locul execuției, punându-și astfel propria viață în pericol. Nu fără rost a fost supranumit „omul de oțel”[12], deoarece în tinerețile sale, alexandrinul a dus o viață austeră, încununată cu asceză, post și rugăciune. Era un exemplu demn, virtuos căruia nu-i păsa de lucrurile mundane și efemere (renunțând la slava lumească); de multe ori se adâncea în rugăciune și studiu și ținea un post aspru ce-i periclita sănătatea. „Se spune că vreme de mulți ani a umblat numai desculț, fără să fi luat ceva în picioare, apoi că foarte mulți ani de-a rândul a fost departe de a folosi vin sau alte mâncăruri necesare traiului, încât la un moment dat a ajuns în primejdie de boală, periclitându-și foarte greu stomacul”[13]. Deducem din acest text că Origen avea anumite înclinații spre monahism, prin viața și atitudinea sa, reiese că avea anumite cunoștințe de trăiri ascetice deși monahismul egiptean ia aploarea mai târziu, în vremea sfânttului Antonie cel Mare.

 

1.2 Interpretarea textului din Evanghlia după Matei și Castrarea

                                                                                     

„…sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor” (Mt,19, 12)

Origen a fost fondatorul alegorismului, iar după moartea sa a fost criticat pentru stilul său exagerat de interpretare a Sfintei Scripturi și totuși tânăr fiind a interpretat acest text ad litteram. Eusebiu e de părere că acest gest al lui Origen a fost copilăresc: “mintea lui era înca destul de necoaptă și copilărească, dar pe de altă parte aduce și dovada strălucită despre credința și despre puterea lui de renunțare”[14]

Nu se știe precis motivul castrării sale, dar același istoric spune că Origen a înțeles greșit textul de la Matei, ori e posibil să fi recurs la acest gest pentru a nu trezi bănuieli că ar duce o viața imorală cu tinerii sau tinerele din auditoriul său. Deși a vrut să țină ascunsă fapta sa, el nu a reușit acest lucru, probabil din cauza durerilor, iar mai tarziu regretă, deoarece castrarea îi producea neplăceri. Auzind de acest curaj a lui Origen, Demetriu, episcopul cetății l-a admirat la început dar cu timpul a început să-l disprețuiască, deoarece faima lui Origen creștea din ce în ce mai mult.

     În anul 212, călătorește la Roma în timpul episcopului Zefirin (199-217) „pentru a vedea vechea Biserică a romanilor”[15]  unde s-a întâlnit cu Ipolit Romanul.

     O nouă persecuție declanșată acum de Caracalla pe la 215 l-a determinat pe Adamanțiu să se refugieze la Cezareea Palestinei, unde a predicat în mai multe rânduri în biserică la cererea episcopilor Alexandru al Ierusalimului și Teoctist al Cezareei Palestinei. Origen a fost chemat de Demetriu în Alexandria și criticat, motivând că un laic nu are dreptul să predice în biserică.

      Nu avea voie să predice în Biserica din Alexandria dar în Biserica din Cezareea Palestieni nu era această regulă[16]. Trei ani mai târziu (218-219) Origen este solicitat de Iulia Mammae, mama viitorului împărat Alexandru Sever la Antiohia pentru a ține mai multe conferințe teologice. Prin 230 Origen călătorește în Ahaia pentru a combate ereziile de acolo „din pricina Bisericilor din Ahaia ce erau zguduite de numeroase erezii”[17]. El trece și prin Palestina unde este hirotonit preot de cei doi episcopi Alexandru și Teoctist, deși făcea parte din altă eparhie. În același an, preotul Origen este trimis la Atena de cei doi episcopi pentru o situație similară celei din Ahaia. Demetriu aflând de hirotonia lui Origen convoacă două sinoade locale în 230 și 231 și-l excomunică pe Origen din Biserica Alexandriei. În 231 a obținut și invaliditatea hirotoniei iar la întoarcere a fost izgonit din Alexandria. Aceste hotărâri au fost însușite de unele Biserici cum ar fi cea din Roma, însă cele din Asia Mică, Palestina, Siria și Arabia nu le-au recunoscut. Demetriu motivează excomunicarea lui Origen pe criteriu canonic, invocând castrarea, dar Eusebiu și Ieronim reliefiază foarte bine invidia episcopului. Astfel, Origen se retrage în Cezareea Palestinei la prietenul său Teoctist. După 43 de ani de episcopat Demetriu moare și Origen se întoarce în Alexandria sperând că va găsi mai multă bunăvoință, episcop fiind acum Heraclas, fost rector al șcloii catehetice și elev a lui Adamantiu. Acesta, drept „mulțumire” reneagă pe fostul său  profesor și îl condamnă[18].  

---

[1] Pr. Nicolae Chifăr, Istoria Creștinismului, vol. I, Editura Trinitas, Iași, 2001, p. 46

[2] Origen înseamnă „născut din Horus” (zeu egiptean) ceea ce atestă că familia sa era de neam egiptean.     Cf.: Pr. Prof. Ioan G.Coman, Patrologie, Sf. Mănastire Dervent, 2000 p. 71.

[3] Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească, VI, în col. Părinți și Scriitori Bisericești (PSB), vol. 13, Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR 1987, p. 226.

[4] Unii patrologi susțin vârsta de 16 ani pentru Origen, Cf.: trad. Cristian Bădilița, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Cartea I, Editura Institutului European, Iași, 1995, p.7.

[5] Pr. Prof. Ioan G. Coman, Eusebiu al Cezareei și Ieronim  despre Origen, în: „Studii Teologice”, Vol 9-10, Revista Institutelor Teologice din Patriarhia Romana, Seria II-a – Anul XII – Nr. 9-10, Noiembrie-Decembrie 1960,  p. 596.

[6] Fericitul Ieronim, Despre Bărbații iluștri si alte scrieri,  Editura PAIDEA, 1997, p. 49

[7] Eusebiu de Cezareea, op. cit. în loc. cit. p. 227

[8] Ibidem, p. 228

[9] Pr. Nicolae Chifăr, op. cit. p. 47

[10] Ibidem

[11]  Fericitul Ieronim, op. cit, p. 49

[12]  Pr. Prof. Ioan G. Coman, op. cit. în loc. cit.,  p. 596.

[13]  Eusebiu de Cezareea, op. cit. în loc. cit., p. 228 . (Pr.Ioan G. Coman amintește de o boala de plămâni, op. cit., p.72)

[14]  Ibidem, p. 231

[15] Pr. Nicolae Chifăr, op. cit., p.162.

[16] Pr. Prof. Dr. Ștefan Alexe, Origen și Biserica Văzută, în: „Ortodoxia”, Revista Patriarhiei Române, Anul XLI, Nr. 3, Iulie-Septembrie 1989,  p. 18.

[17] Fericitul Ieronim, op. cit., p. 49

[18] Ghenadie, De viris illustribus, p. 34 (ed. Richardson) apud: Pr. Prof. Ioan G. Coman, op. cit. în loc. cit. p.605