Analiză
tropologică și angogică
Iona face parte din categoria „proorocilor mic”; se folosește această
denumire deoarece exegeții, au încercat o clasificare a proorocilor dând
denumirea de prooroci mici și mari, datorită întinderii scrierilor lor.
Iona este o carte mică, formată din patru
capitole (două pagini și un sfert), dar are o profunzime și un caracter aparte.
Sciptura ne informează că era fiul lui Amitai, iar Sfinții Părinți au stabilit
că a trăit cu 750 înainte de Hristos.
Mulți scriitori au fost atrași de acest personaj „mistic”, Sfinți
Părinți și scriitori bisericești au scris comentarii la această carte, dar și
scriitori laici, precum românul nostru Marin Sorescu.
Mi-am permis să-l numesc pe Iona „proorocul încăpăținat”sau îndărătnic,
pentru că față de ceilalți prooroci, Iona are curajul să-l refuze pe Dumnezeu.
Deși numele său în ebraică se traduce „Porumbelul” sau „Îndureratul” , Iona este un „porumbel” fugar, pentru că acționează
ciudat. Mărturisește că Dumnezeu este Creatorul mării și al uscatului și totuși
crede că se poate ascunde de la fața Sa. Întrebându-ne de ce fuge Iona de această
misiune, care-i logica și scopul? Fericitul Ieronim explică că îndărătnicia
proorocului este din cauza consecințelor care credea el că vor veni asupra
poporului evreu, deoarece poporul în vremea respectivă „stăruia în răutate” și
își omorâse prooroci deși aceștia îi învățau legea lui Dumnezeu.
Un al doilea motiv este locul
unde era trimis, în cetatea Ninive, cetate care jerfeau zeilor, iar evreii nu
doreau să se amestece cu popoarele păgâne.
Se hotărăște să fugă în Tharsis (contemplarea bucuriei), în India de azi
sau după unii exegeți dorea să ajungă la
„capătul pământului” la marea cea mare adică Atlanticul, undeva în Portugalia
de azi.
Prin fugă Iona (Columba sive Dolens), se aseamănă cu Cain și apostolul
Pavel sau cu Hristos, care pleacă din împărăția Sa cea cerească lăsând cele 99
de oi (îngerii) și vine după oaia cea pierdută (omul).
Îmbarcat pe corabie, Iona merge și doarme liniștit în cală, și pe mare
se stârnește o furtună care aproape scufundă corabia. Marinarii disperați,
aruncă încărcătura în mare și vâslesc anevoios sperând că vor ajunge la liman
nevătămați.
Văzând că tot efortul lor este superfluu, ca tot omul în pericol, încep să se roage la
zeii lor, ultima speranță, ajutorul divin și mila lui Dumnezeu. Cârmaciul
strigă la Iona și aproape îi poruncește să se roage și el la Dumnezeul lui.
Marinarii îl întrebă ce-i cu el, de unde vine și de ce neam este. Iona le spune
că este evreu și se închină la Dumnezeu Cel Viu, creatorul cerului și al
pământului. Trăgând la sorți marinarii, iese Iona „vinovatul” și acesta
recunoaște că este fugar și nu vrea să-și îndeplinească misiunea dată de
Dumnezeu. Le oferă tot el soluția, spunându-le, să-l arunce în mare iar marinarii înfricoșați, rugându-se la Dumnezeu
îl aruncă peste pupă. Rămânâd în siajul corăbii și în marea învolburată, este
înghițit de un pește mare (dag gadal), care
mai târziu scriitorii l-au numit chit, cașalot, balenă sau leviatan.
Scriptura numește simplu, pește mare care la porunca lui Dumnezeu l-a înghițit
pe Iona.
Sunt multe opinii legate de acest tablou, al peștelui care l-a înghițit
pe Iona, oamenii de știință afirmând că este imposibil, din punct de vedere
biologic, ca un pește să înghită un om și cu atât mai mult să trăiască.
Nihilist gândind toate minunile sunt imposibile pentru om și după expersia
aceluiaș scriitor Ieronim ar trebui să tăgăduim toate minunile, imposibilitatea
de a despărți Marea Roșie în două, apa din piatră seacă în pustie și așa mai
departe. Din punct de vedere tehnologic, marii savanți când au inventat
avionul, trenul, aparatul de filmat etc, tot aceeași dificultate au
întâmpinat-o prima dată din partea oamenilor „NECREDINȚA”. Bineînțeles că
străbunii noștrii cu 1000 de ani în urmă nu își puteau închipui cât de avansat
va ajunge omul în 2015. Deasemenea au fost cazuri în care au căzut oameni de la
înălțimi foarte mari și au trăit, ceea ce îi imposibil de explicat, este cu
putință la Dumnezeu care este Înțelepciune. O mamă care naște aparent pare
imposibil, dar în realitate copilul prin acea strâmtoare vine pe această lume.
Sau să ne gândim puțin la Moby Dick.
Revenind la Iona, sacrificarea sa, poate fi asemănată cu sacrificarea
lui Hristos pe Cruce, care tot de păgâni (romani) a fost sacrificat la
inițiativa poporului evreu. Hristos este sacrificat pentru toți oamenii și
îndumnezeirea naturii umane, Iona pentru corăbieri, dar se gândea el că murind,
nu va mai predica păgânilo și astfel și poporul său va fi salvat.
Stând în pântecele peștelui, Iona se sufoca și sigur nu-i era comod,
algele de mare îl împresurau ca o plasă, speriat de moarte și disperat se roagă
la Dumnezeu sa-l salveze. Îi ascultă Dumnezeu rugăciunea și peste trei zile
poruncește peștelui sa-l arunce pe uscat. S-a născut a doua oară Iona, ud și
amorțit dă slavă lui Dumnezeu. Iarăși ne întrebăm de ce l-a ținut Dumnezeu trei
zile și nu o zi sau două? În simbolistica biblică trei este număr sfânt,
reprezintă Sfânta Treime, trei Îngeri s-au arătat la stejarul Mamvri lui Avraam
și tot trei triade îngerești sunt. Deasemenea cifra trei arată comuniunea în
Sfânta Treime, iar Hristos tot trei zile a stat în pântecele pământului.
Totodată cred că a fost și cu scop pedagogic, pentru că în cele trei
zile Iona s-a rugat și a meditat mai mult ca niciodată. Dacă ar fi fost doar o
oră, poate tot într-o oră ar fi uitat cât de greu îi în pântecele peștelui.
Pe mal, Dumnezeu nu-l mustră, îi porucește a doua oară să meargă în
Ninive și ascultă de aceasta dată neșovăielnic. Scriptura ne relatează că
cetatea era mare, cam trei zile trebuiau pentru a fi străbătută la pas, dar
Iona înfricoșat a parcurs într-o zi și i-a convins pe cei din Ninive să se
pocăiască. Bineînțeles că apare întrebarea, de ce l-au ascultat și nu au zis
că-i nebun s-au mai rău să-l ucidă, pentru că era de alt neam.
Audiindu-l pe charismaticul pr. Petre Semen, spunea că ninivitenii l-au
ascultat deoarece Iona după trei zile petrecute în pântecele peștelui de la
sucul gastric și acid, era alb ca varul, iar un om după mai mult timp petrecut
în apă, pielea i se albește, încrețește, iar înfățișarea lui era ca o stafie
sau „arătare”, de aceea a avut atât de mare succes, iar peste toate, fiind
politeiști, acceptau cu ușor un Dumnezeu în plus.
Oamenii din cetate se pocăiesc și pun sac pe ei, iar regele aude printre
ultimii de veste, probabil ca și în zilele noastre, situația îi este prezentată
șefului de stat cum vor ei, nu realitatea, pe care de multe ori o
mușamalizează. Ordonă regele ca toți să postească, inclusiv animalele și
Dumnezeu se îndură de ei și îi iartă.
Observăm că postul și pocăința, opresc „mânia” lui Dumnezeu, iar
neascultarea duce la pierzanie, ca în cazul Sodomei și a Gomorei. Dacă ne întrebăm,
celor de acolo, de ce nu a trimis Dumnezeu prooroc, răspunsul este simplu, îl
aveau pe dreptul Lot, iar ei făceau păcate împotriva firii, lucruri pe care
puteau să le sesizeze și singuri, ca fiind imorale.
Îndepărtându-se Iona de cetate, așteaptă timp de patruzeci de zile să o
vadă distrusă, asemenea Sodomei, el era familiarizat cu asemenea minuni, știind
din istoric rezultatul ascultării. Între timp, Dumnezeu îi dăruiește în chip
minunat într-o noapte un umbrar, crește un dovleac mare, (sau o iederă după
Ieronim) și îl proteja de arșiță deșertului. Poruncind Dumnezeu unui vierme,
roade planta și aceasta moare iar Iona se supără iar pe Dumnezeu, dorindu-și
moartea că a rămas fără umbră, și mai ales nu a distrus cetatea.
Aici îl cred pe Iona, din experiență mea, când am fost cu iubita mea,
domnișoara Dana Alexandra Cicikova în Emiratele Arabe, umbra este un adevărat
miracol, nervozitatea crește din cauza deshidratării, iar aerul în amiază este
irespirabil (în deșert).
Dumnezeu îi știa motivul supărări și îi aduce aminte că cetatea are o sută
douăzeci de mii de suflete care nu știu să deosebescă dreapta de stânga și sunt
tot copiii lui, și îi milă și de ei. Iona considera că îndreptarea ninivitenilor
va fi în detrimentul evreilor, care au avut legea, Dumnezeu s-a revelat lor și
ei nu au ascultat. Avea dreptate în felul lui, dar el gândea ca un evreu,
asemenea apostolilor care îl întreabă pe Mântuitor „ Noi ce primim în schimb,
dacă am lăsat tot și ți-am urmat ție...”.
Iona este unul dintre prooroci emblematici, misiunea lui este diferită,
pățania lui extraordinară și în acelaș timp amuzantă. Învățăm de la el, că nu
ne putem ascunde de la „fața lui Dumnezeu” iar când trebuie să îndeplinim ceva,
Dumnezeu ne arată calea, deși noi ne încăpăținăm ca Iona și căutăm variante
auxiliare. Învățăm că toți suntem ai lui Dumnezu, indifernt de neam și îi este
milă de toți, Ne vrea binele tuturor și să fim vii. Mai observăm că animalele,
ascultă porunca lui Dumnezeu deși adesea unii dintre noi le batem sau asuprim neținând
cont de rostul lor. Iar ce îi mai important, ce nu-i cu putință la oameni, îi
cu putință la Dumnezeu, după cuvintele Mântuitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu