Memoriu la Înmormântarea Milițianului Pimen

    În luna Martie, a anului 2015 ziua a XIX-a, cu „pocinogarii” Mihăiță Băiet  Frumos, Macarie Călugărul și Titi Scapetti, am participat la funeraliile milițianului Pimen. De la început precizez că băieții au intrat triști în capelă cu burțile goale și cu mintea la parastas. Popa cânta cu dascălul un „Doamne miluiește funebru grăbit”, Macarie evlavios îngâna din pronaos, și eu cu gesturi nervoase îi tăiam isonul. Dar Macarie, mai cu sârg îngâna pentru că știa ce urmează și minte i se bucura... Ieșind din biserică, văduva respectă cutuma băbească și dă poduri de pomană peste mort, iar cortegiul era în așteptare; pornim, iar niște foști milițieni colegi de-ai răposatului în urma mortului discutau și își măsurau burțile, depănându-și amintiri, spunându-și unul altuia că celălat este mai gras. Văduva îndurerată își plângea bărbatul dar în realitate fiecare se gândea la problema lui, băieții la vin și borș, milițienii la burți și fleici, iar popa la cele sfinte probabil. Terminându-se slujba, sunetul cuielor în scândură lasă ecoul amar și toată lumea pleacă spre casă. Familia insistă și invită pe toată lumea, dar era să uite pe băieții noștri, care acum le apăruse adevăratele grimase de supărare pentru că au fost uitați și nu s-au ales decât cu un pahar de vin și un colac. Salvarea divină vine prin gura văduvei care strigă „ Domn’ Mihai, haide-ți la masă ...”. Fața li s-a luminat, ochii s-au bulbucat și inima le-a tresărit de bucurie. Titi timid era să rămână pe lângă, dar printr-un tertip și experiența căpătată intră sinuos printre oameni și se așează la „Sfânta Masă”, agapă mult așteptată, în cinstea răposatului Pimen, care de multe ori ne-a fugărit și mingile de fotbal ni le ascundea în beci. Fratele Macarie sare ca un vultan pe o sticlă și o desface, iar mă încrunt  și-l opresc, de data asta reușind să-l stopez de la necuviință. Cântă preotul și lumea se așează la masă, rumoare de linguri și furculițe începe, iar băieții trag coniacele peste cap, se aghezmuiesc cu apaos și limbile se dezmorțesc, încep discuții polemice și chiar mici certuri de la ardeii iuți sau coniac. Filosofează pe diferite discuții, astronomie, chiromanție, scarpologie, dar de fapt totul era pe lângă, nici în clinci nici în mânecă, și totuși aveau pedanța de intelectuali. Termină carafa de vin, coniacurile și nu se dau plecați, își fac cruci pe burți și mărturisesc că i-a săturat Bunul Dumnezeu și azi... Pleacă ultimii, fericiți și cu voie bună, salutând elegant văduva exprimându-și sincerele condoaleanțe. Pe stradă, râs și voiciune, deapănă amintiri și discută despre femeile „rele” afirmând toți într-un cor că „babele sunt mai bune la suflet”... Ajungând acasă, cu apetitul deschis și sătui, beau pahare rase și dau drumul la muzică, iar ca tot omul săturat și șprițat, încep danusul și râsete deșucheate. Eu îi intreb „ Ca niște buni creștini nu ar fi bine să aprindem o lumânare și să facem o rugăciune pentru adormit” iar răspunsul bețivănesc a fost antipodul „ Nuuu, vii cu vii și morți cu treaba lor la cimitir”. Planificând înmormântarea proximă de sâmbătă, la un alt fost milițian, răposat și el aievea lui Pimen, răpus de boală. Pe seară pocinog riscant la francezi, unde mai fusese dați afară, totuși își incearcă norocul și în seara asta poate se îmbată și dorm mai bine.... !!