Conform Tradiției
și Sfintei Scripturi flora și fauna au fost create de Dumnezeu mai înainte de a
fi plăsmuit omul. Motivul acestei ordini/cronologii, ni-l relateaza Sfintii
Parintii ca fiind special gandit de Logosul lui Dumnezeu[1]
pentru a-i crea cele mai bune condiții stăpânului creat după chip al Chipului[2]
ce urma să vină în a șasea zi a creației. De la începutul lumii Biblia ne
relateaza în cartea Facerii că între om și natură a exista o sinergie, iar omul
trebuia să păzească și să supervizeze buna rânduiala din natura Paradis (Fac 2;15). În starea paradisiacă omul
trăia liber fără să depună eforturi era asemenea unui copil[3]
dar totuși avea de păzit o poruncă aceea de a nu mânca din Pomul Cunoștintei a
Binelui și al răului. Literar vorbind am putea spune că răul a intrat în lume
prin neascultare și o plantă acest Pom enigmatic mult interpretat de Sfinții
Părinți. În orice caz în starea primordială exista o comuniune/sinergie între
Dumnezeu, om și natură. După căderea în păcat a omului primele meserii au fost
gradinăritul și creșterea animalelor iar omul nu se hrănea decât cu plante și
produse de regn animal pâna la potop. De asemenea Biblia ne relatează că Noe
este primul după potop care sădește vie și se îmbată, astfel săvârșind un
„incest” și totodată intrând iar păcatul in lume dar tot prin rodul viței de vii mai
târziu Mantuitorul restaurează lumea prin Taina Euharistiei.(Teofil al
Antiohiei spune că unele plante au fost plantate de Însușui Dumnezeu pentru a
desfăta ochiul omului) În Vechiul Testament plantele ornamentale au avut un rol extraordinar
de important. Porumbelul trimis de Noe se întoarce pe arcă cu un ramur de
măslin semn al păcii și al împăcarii dintre Dumnezeu și om (dintre dezastru,
haos si revenirea la viața a naturii după diluviu). Plantele sunt simboluri ale
bucuriei, Iisus Hristos este primit în Ierusalim cu ramuri de măslin și finic. Mirul (Ie30;23)
care se face din (50 de plante aromate) are un rol deosebit, cu mir se consfintesc
regii, proorocii, împărații și arhiereii. Cu mirul se sfințesc (târnosesc) bisericele
iar mirosul acestui produs este simbol al Sfântului Duh[4],
care ne sfintește pe toti. Chivotul legii vechi din porunca lui Dumnezeu este
ornat cu „frunze de aur” iar sfeșnicul asemenea chivotului trebuia să aibă cupe de migdal pe fusul său (Ies25;33). Vrejul lui Iona[5]
(Iona 4;10) reprezintă legătura dintre cer și pământ, dar și necesitatea omului
de frumos, de protectie. Mai în toate cultele plantele au avut un rol deosebit
au inspirat pe arhitecți, astfel până în zilele noastre bisericele și obiectele
bisericesti sunt prelucrate cu desene si
forme de aspect de plante. De pildă în pictura bisericeasca vom sesiza
împletituri, pe hainele de preotesti vita de vie, pe cărti, vitralii etc. În
limbajul popolar exista o gamă larga de plante binefacatoare cu denumire
religioasa cu nume de sfinti (cum ar fi, palma Maici Domnului/dar și antipodul la cele otrăvitoare, ce poartă denumirea de hribul dracului...) de unde au ramas anumite cutume pâna in
zilele noastre ( exemplu’ confectionarea Sfintei Cruci, coroane de înmormantare etc). În Biserica Ortodoxa avem si Sfinti protectori ai plantelor Sfântul
Trifon prăznuit la 1 februarie este sfantul agricultorilor care se roagă în
permanentă pentru rodirea și apărarea plantelor de insecte si calamitati. De
aceea s-a instaurat si obiceiul ca în această zi preoții sa facă aghiasmă și să o împartă credincioșilor pentru a stropi
câmpurile si fântanile. Revenind la Vechiul Testament, Clement Alexandrinul
spune despre toiagul lui Iacov că era din lemn de stirax[6]
(Fac 30, 37) semn împăratesc, dar
totodata și simbol al schimbarii firii sale și al neamului ce urma să se nască
din sămânța sa. Un alt criteriu din Sfănta Scripură, observăm că Dumnezeu se
revelează lângă plante sau chiar sub forma „unor plante”. De pildă Sfânta
Treime i se arată lui Avraam la sterjarul Mamvri simbol al vieții iar mai
târziu lui Moise în rugul aprins care se presupune a fi din spini/măracini[7].
Spini care mai tarziu au fost împletiți și puși pe capul Mântuitorului. Sfântul
Vasile cel Mare în omilile sale spunea că la începutul lumii trandafirii nu
avea spini, „mai târziu a fost adăugat spinul frumuseții florii”[8] ca
să avem durerea aproape de veselia desfătarii, spre a ne aduce aminte de păcat
din pricina căruia pământul a fost osândit să răsară spini. (Fac
3;18).De asemenea spinii simbolizează păcatul și păcatoșii exemplul suprem expus
de Mântuitorul în pilda Sa.(Mt 13;22). În schimb tot în această pildă Iisus
aminteste de bobul de grâu care va cădea pe pământ bun și va rodi. Adică cei ce
vor primi Cuvântul lui Dumnezeu și-l vor răspândi.Trebuie amintit că din grâu
se face și coliva pentru morți ceea ce simbolizează moartea șî învierea
asemenea germenului (de grâu). Un al treilea simbol al spicului de grâu care
trebuie amintit este cel al bogăției și al necesițătii umane de a supravetui
după spusele Mântuitorului în Rugaciunea
Domnească „pâinea noastră cea de toate zilele dăne’o nouă astăzi” de
unde poate unele popoare s-au inspirat și și-au ornat drapelul cu aceasta
plantă. O altă plantă cu simbol religios pomenită foarte des în Sfânta
Scriptură este crinul simbol al purității și al frumuseții. (Se presupune ca
zeiței Hera îi plăcea crinul, iar zeiței Artemis mirtul).Toți dogmatișitii și
Sfinții Părinți[9] o compară
pe Maica Luminii cu crinul. Îngerul Gabriel în iconografie la Buna-Vestire este
reprezentat cu un crin în mână. Solomon a ornat renumitul său templu, coroanele
din capetele stâlpilor cu cupe de crini
si rodii din arama.(III Re 7;19-20). Însuși Creaturul afirmă despre această
plantă că este atât de frumoasă în cât Solomon în toată slava sa nu a putut să
se îmbrace/împodobească asemenea crinilor, (Lc12:27). Un alt simbol al
frumuseții cu aspect religios este floarea de colț, plantă protejată ce crește
singură pe stânci, este oglinda ascetului, prietena schivnicului/sihastrului. Atât
la greci cât și la evrei (în timpul cântării de psalmi), s-au în timpul meselor
după caz s-a împământenit obiceiul de a ține o ramură de mirt în mâna cel care
cântă. Cântecul se numea scolion și era onoarea, bucuria celui ce era
invitat să cânte astfel aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate
binefacerile[10]. Mai
târziu în creștinism mirtul era simbol asupra morții și se planta pe morminte(
probabil și pentru mirosul plăcut).
Revenind la Sfânta
Cruce semnul Universului X după părerea filosofilor si a unor Sfinti Părinți[11]
a fost preînchipuită înca din timpul marelui profet Moise care cu „ajutorul”
toiagul său a săvârșit toate minunile în pustiu (prin atingerea cu toiagul
marea, stânca se preînchipuia semnul Sfintei Cruci ). Interesant este că acest
semn al creștinății se găsește într-un număr mare de plante numite „plante cu
semințe crucifere” cum ar fi fructul nucului, strugurii, pepenii verzi etc dar
și flori liliacul , trifoiul. În unele
zone al țării (Moldova mai ales la sate) s-a păstrat obiceiul ca în ziua
Sfintei Cruci 14 septembrie să nu se consume legumele sau plantele cu semințele
în această formă, sub pretextul amintirii Patimilor Domnului Care a fost
răstignit pe Cruce. Într-o mică paranteză amintesc că în această zi etse post
mai aspru de unde probabil s-a implementat obiceiul de a nu mânca nimic
inclusiv aceste legume sau plante.Trebuie menționat ca sunt doua categorii de
plante cu simbol religios negativ si pozitiv.(spinii, neghina, smochinul
neroditor, ciulini și maracini sunt plante cu simbol negativ plante ce
reprezintă raul, diavolul sau fiii celui rău care întotdeauna se menționeaza că
vor fi aruncate în foc Mt 13;30. După cum am văzut spinii și pălămida sunt
simbol al păcatului, al răului, și al suferinței Fac 3;18 neghina simbolizează pe fiii celui rău după
afirmația Mântuitorului Mt 13;38. În Sfânta Scriptură într-una din parabolele
lui Iisus ni se dă ca povață un smochin stufos dar totuși neroditor;venind
stăpânul și văzând că este al treilea an de nerod al pomului îi ordonă
grădinarului să-l taie deoarece face umbră în zadar pe fața pământului. Acesta
roagă pe stăpân să-l mai lase un an sa-l sape împrejur și să pună gunoi la
rădăcină cu speranța de a-și reveni Lc 13:7.Înainte de toate trebuie să știm că
smochinul este unul dintre pomii de bază în orient, (un măr, prun pentru
european). De aceea acest pom este amintit de foarte multe ori în Sfânta
Scriptură cu diferite pretexte și nu i se poate da un simbol religios precis. În
cazul de față smochinul reprezintă omul „mundan” deși aparent este frumos cu
frunze, estetic, nu are roade.Prin pilda aceasta ni se sugerează că omul are
diferite daruri și haruri dar trebuiesc exploatate, să fim utili pentru
aproapele și Dumnezeu iar de nu Stăpânul ne așteaptă o vreme, poate mai
intervin rugăciunile unor sfinți pentru noi (grădinarul) și de ne găsește tot
așa neroditori asemenea (mormintelor văruite frumos pe dinafară și găunoase cu
putreziciune pe dinăuntru)’ vine securea (moartea). Pe de altă parte smochinul
este și simbolul păcii și al prosperității deoarece în Vechiul Testament Moise
descrie Țara Promisă ca fiind o țară cu smochini Det 8;8. De obicei smochinii
se plantau pe marginea țarinei sau la marginea drumului și erau/sunt o
adevarătă binecuvântare pentru pelerini, lucrători în zilele caniculare. La
evrei era așa numita sărbătoare a Cincizecimii sau sărbătoarea secerișului
(Hah hakkașir)[12].
Se numea sărbătoarea Cincizecimii doarece se ținea după trecerea a
cincizeci zile de la începutul recoltării orzului și grâului (Ieș 34; 22 Deut
16; 10). Ca extensie a acestei sărbători, în creștinism s-a coborât Duhul Sfânt
sub formă de „Limbi de Foc” în a cinzecea zi de la Învierea
Domnului de unde și în creștinism
denumirea de Cincizecime (F.A 2;1-3).La această sărbătoare în Biserica Ortodoxă
este obiceiul ca toți credincioșii să aducă la Sfânta Liturghie crenguțe cu
frunze de nuc și tei pentru a fi sfințite. Frunzele de tei și nuc reprezintă
limbile de foc, Paracletul lui Dumnezeu care S-a coboât și i-a sfințit pe
apostoli.În cartea profetului Daniel, regele Nabucodonosor viseaza un copac
mare care era înalt până la cer și
locuiau tot felul de păsări în pom, iar la umbra sa se odihneau diferite
animale.Apărând un înger a lui Dumnezeu poruncește să fie doborât copacul. Exegeții
presupun că ar fi un sequia, dar regele nevăzând niciodată un asemenea copac
nu-l poate denumi și rămâne la simpla descriere de copac mare. Dumnezeu se
folosește de acest copac în visul lui Nabucodonosor pentru ai transmite că în
următorii șapte ani va suferi de boala numită zoopatia, pedeapsă pentru
comportamentul său crunt și în special mândria după care va cunoaște pe Cel
Preaînalt (Daniel 4;22). Observăm aici o interesantă interpretare a (plantelor),
acest pom măreț care-l reprezintă pe regele babilonian în toată gloria sa
decăzut asemenea animalelor.
În Biserica Ortodoxă și cea Catolică există
ritualul tămâierii. Tămâia este o jertfă de la natură adusă lui Dumnezeu.Asemenea lumânării se
consumă însuși răspândind miros bineplăcut lui Dumnezeu și oamenilor. Preotul
cănd tămâiază/cădește spune „Tămâie îți aducem Ție, Hristoase, Dumnezeul
nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care bine primind-o în
jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului
Tău Duh”. Tămâia este indispensabilă în cultul ortodox și catolic la toate
taine și ierurgiile se folosește tămâia și mai cu seamă în cadrul Sfintei
Liturghii.
Tămâia este o rășina solidificată ce curge
din copacul Bosswelia Serrata sau Floribunda Papiryfesa, care crește în China,
Etiopia, Somalia, India și Egipt. Ca simbol cădirea cu tâmaie are mai multe
semnificații; este mireasma Duhului Sfănt, sau cădirea din timpul
Binecuvântărilor Învierii închipuie aromatele (miresmele) aduse defemeile
mironosite la mormântul Domnului[13].
În Legea Veche Însuși Dumnezeu oferă explicații pentru tămâiere și indică chiar
un amestec de aromate pentru ca apoi să se arate în cortul adunării.(Ieș
30;34-36).
Dacă în Vechiul Testament toiagul lui
Iacob era din lemnul de stirax și simboliza toiagul împăratesc în Noul
Testament în dar i se aduce Împăratului Slavei aur smirnă și tămăie(Mt 2;11)
adică rășina copacului de stirax. În cult se folosește tot pentru mirosul
bineplăcut iar în antichitate se credea că îndepărtează ispitele și gândurile
rele.
O altă plantă decorativă cu miros plăcut
este busuiocul. Ca și tămăia este indispensabilă în cultul ortodox deoarece se
folosește in cadrul slujbei de sfințire a apei (Aghiasma). Preoții după ce
sfințesc apa iau un mănunchi de busuioc bine legat și si-l înmoaie în aghiasmă
stropind pe credincioși și casele acestora. Manunchiul, (unirea firelor de
busuioc) din mâna preotului simbolizează monada credincioșiolor prezeți la
sfințirea apei, trupul Bisericii veniți la Stăpânul Vieții pntru al venera
împreună cu natura.
Așadar plantele au un rol vital pe pământ
sunt un „soare” verde, vital asemenea aerului. Plantele ne desfată privirea, ne
hrănesc și ne oferă o viață mai lungă și mai sănatoasă (vegetarieni, postitori
etc) ne încântă mirosul și ne fac să fim mai sensibili. Florile/plantele ne
oferă remedii și tratamente pentru aproape toate bolile sau chiar pentru toate
dacă știm cum să le întrebuințăm.
În concluzie trebuie să reținem că omul
este stăpânul pământului și trebuie să aibă grijă de ce a primit în dar (Fac
2;15) iar de nu „natura” se va răzvrăti împotiva omului pentru ai tăia elanul
lăcomiei de a distruge flora. Deși se cheltuiesc foarte mulți bani pentru
conservarea și păstrarea florei se constituie conferințe internaționale pentru
stoparea tăierii în masă a pădurilor „banii” sunt mai de preț.
[1] Sfantul Vasile cel Mare și Origen, Origen,
scrieri alese, în PSB, 8, , Traducere de PR.Prof.T.Bodogae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București-1982, p.57
[2] „Chip al Chipului Logosul, Fiul lui Dumnezeu cel care s-a
întrupat Sfăntul Vasile cel Mare, Pr.Gheorghe Popa, Lege și Iubire,
Coordonate și hermeneutice pentru Teologia Morala, Edituta, Trinitas, Iași,
2002 pp.19-21.
[3] Teofil al Antiohiei, ApologețI de Libă Greacă în
P.S.B.2 , Traducere de PR.Prof.T.Bodogae, Pr.Prof.Olimp Căciulă, PR.Prof. D.
Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București-1980, p.313.
[4] Pr.Ioan G. Coman, Origen Despre Logos, Biserică și Suflet
în Comentariu său la Cântarea Cântărilor, în: „Studii Teologice”,
Nr.3-4/1973, p. 165
[5] Sfântul Justin Martirul presupune că era
dovleac.ApologețI de Libă Greacă în P.S.B.2 , Traducere de PR.Prof.T.Bodogae,
Pr.Prof.Olimp Căciulă, PR.Prof. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București-1980, p.219.
[6] Copacel mic exotic care produce rasina mirositoare,
Clement Alexandrinul Scrieri în PSB 4, Traducere de PR. D. Fecioru, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București-1982
p.335.
[7] Ibidem, Cuvântul Care s-a arătat
mai întâi prin rug a fost înălțat mai pe urmă prin cununa cea de spini, ca sa
arate ca și una și alta este lucrarea unei singuri puteri.p.p273-274.
[8] Sântul Vasile Cel Mare, scrieri, în PSB17, Omilii la
Hexaemeron, Traducere de PR. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București-1982, p125.
[9] Crysip preot din ierusalim sec V „un câmp acoperit de spini
a produs crinul Tău” sf Ioan Damaschin, Grigorie Palama + Conf.Dr. Vasile Cristescu, Curs Teologie
Dogmatică pentru anul IV, semestrul al II-lea p.18.
[10] Clement Alexandrinul PSB.4
[11] Platon și Sfântul JstinApologețI de Libă Greacă în
P.S.B.2 , Traducere de R.Prof.T.Bodogae, Pr.Prof.Olimp Căciulă, PR.Prof. D.
Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București-1980, p.65.
[12] Pr.Prof.Dr. Petre Semen, Arheologie Biblică în
Actualitate, Editura Trinitas, Iași, 2008, p.251
[13] Preot. Prof.Dr. Ene Braniște, Liturgica
Specială, Ediția a IV-a , Editura Oferta, București-2005, p.104
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu