Nu știm precis de
când a luat naștere sintagma de „Toma
Necredinciosul” dar știm exact sursa acestei expresii. Toți creștinii
vrând-nevrând au auzit răspândita Evanghelie citită în toate limbile pământului
în adevăratul sens al cuvântului și îndoiala lui Toma numit Geamănul.
Evanghelia citită la vecernia din Duminica Învierii și în duminica a II-a după
Paști ne relatează întâlnirea ucenicilor speriați cu Hristos. Iisus înviat din morți
vine la apostoli și intră prin uși cu trupul Său transfigurat zicându-le „Pace
Vouă!” (In 20;19).
Hristos fiind
Adevărul și Viața, arată ucenicilor mâinile și coasta Sa străpunse ( In 20;20)
pentru a nu-i induce în eroare pe uceninici și desigur pentru noi viitori
creștini care asemenea lui Toma am fi putut interpreta ca fiind o fantomă sau o
„arătare”. Evanghelistul nu omite să amintească că ucenicii s-au bucurat
vazându-L.
Mântuitorul repetă
iar „Pace Vouă!” și îi trimite pe apostoli să propovăduiască Evanghelia, aidoma
Lui care a fost trimis de Tatăl (In 20;21). Această reiterare a cuvintelor „pace vouă” Mântuitorul o face din
două motive:
-
Pentru a-i binecuvânta cu
Pacea Sa celestă
-
și pentru a-i liniști
spiritual, deoarece sufletele lor erau tulburate datorită evenimentelor
petrecute, frica față de iudei și oarecum de apariția miraculoasă a Mântuitorului.
Controversatul
verset dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolica cu privire la purcederea
Duhului Sfânt și de la Tatăl si de la Fiul (adaosul filioque) „ Și zicând
acestea , a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; Cărora le veți
ierta păcatele , le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (In
20; 22-23). Cu toată știința și theologhisirea noastră taina Sfintei Treimi nu o
putem cuprinde și nu o vom cunoaște niciodată de aceea acest subiect de
sciziune dogmatic îl îndepărtez de la cititor spre ușurarea textului și
fluiditatea scrierii.
Prin gestul de
suflare, putem interpreta imaterialitatea și invizibilitatea Sfântului Duh.
Așijderea aerului pe care-l inspirăm, îl simțim dar nu-l vedem, tot așa
lucrează și Duhul lui Dumnezeu prin noi și în noi. Totodată înnobilează pe om
cu puterea de a ierta și de a dezlega, aidoma lui Dumnezeu, putere ce o avea
doar Dumnezeu până atunci (Vezi Vindecarea Slăbănogului și șovăiala fariseilor)
și dealtmiteri aici reflectă asemănarea lui Dumnezeu în om prin această putere
și încununare a omului. Este o putere nouă și un preambul al Sfântului Duh, o
prezentare făcută de Mântuitorul a Persoanei a treia din Sfânta Treime, care
era enigmatică oarecum până atunci, tot așa cu i-a pregătit calea Ioan Lui.
Apostolul Toma nu
era cu ucenicii în acel moment și nu știm exact unde se afla, dar știm că la
aflarea veștii neagă cu vehemență Învierea
deși zece bărbați, prieteni îi mărturiseau cu aplomb același lucru (In 20;
24-25). Interesant este că în tribunalele și în sinedriu evreilor mărturia a
doi bărbați era viabilă, credibilă și mărturia a doi bărbați era considerată
probă penală, dar totuși Toma nu crede zece apostoli. Ce o fi fost în mintea sa
îi greu de deslușit dar în sinceritatea noastră nici noi înșine nu știm cum am
fi reacționat. De multe ori ne îndoim de evenimente insignifiante, cercetăm
întrebăm și rămânem cu ambiguități, iar pe bietul Toma îl numim cu toții până
astăzi „necredinciosul”.
După un număr mistic
de opt zile Mântuitorul apare iar prin uși cu aceleași cuvinte „Pace Vouă!” și
astfel a treia oară repetă aceast salut irenic ucenicilor în numele Sfintei
Treimi ( In 20;26). Acum noi ne întrebăm, Duhul Sfânt a venit la Toma
Necredinciosul care nu era de față la prima arătare a lui Hristos? Pentru că
peste el nu a suflat !? Și i se adresează direct lui Toma spunându-i să pună
degetul în coasta și găurile din palme cu mențiuna de a nu fi necredincios ci
credincios (In 20; 27). Desigur Toma se rușinează și exclamă, mărturisește ceea
ce nimeni nu spusese până atunci „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20;28).
Deodată devine cel mai mare mărturisitor și totodată ne întărește nouă peste
veacuri crezul în dumnezeirea lui Hristos. Desigur Hristos nu-l mustră și știa
în Sinea Lui că a cerceta și îndoiala este slăbiciunea omului, Petru se
lepădase, Iuda îl trădase ceilalți fugise și erau înfricoșați iar acum Toma
trebuia să fie necredinciosul. Câți dintre noi nu ne-am îndoit sau am blamat
sau am judecat pe Creator?? Toma a șovăit pentru o clipă dar la prima vedere
nici nu a mai vrut să atingă trupul Mântuitorului pentru a-l cerceta. Totuși
din cuvintele Mântuitorului aflăm că erau persoane ce nu-L văzuse și au crezut
numindu-i fericiți ( In 20; 29). Tot așa să credem și noi deși noi Îl vedem în
icoane, în Biserică și pretutindeni dar nu vrem să fim przenți ci fugim de El.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu